Autostrada continuă, nu se ştie în ce direcţie şi cu ce bani

Autostrada continuă, nu se ştie în ce direcţie şi cu ce bani
Prezent la realegerea lui Daniel Buda în fruntea PDL Cluj, premierul Emil Boc a dat garanţii că la autostrada Transilvania se va lucra şi anul viitor. El n-a putut preciza însă pe ce tronson se va lucra şi nici modalitatea de finanţare.
“Îi asigur şi pe cei de la Cluj, şi pe cei de la Oradea că vor avea veşti bune cu privire la Bechtel”, a declarat Boc. El a precizat însă că, în afara garanţiei că lucrările la autostradă vor continua şi în 2011, deocamdată nu poate da alte detalii. El a recunoscut că, din punct de vedere al priorităţilor investiţionale, autostrada Transilvania nu stă cel mai bine. “Autostrada Transilvania va merge mai departe, chiar dacă finanţarea va fi numai de la bugetul de stat şi în condiţiile în care banii, cu prioritate, în 2011 se duc pe cofinanţarea proiectelor europene”, a spus Boc, afirmând însă că se caută soluţii alternative de finanţare.

“În acest moment se poartă negocieri cu Bechtel. Noi venim cu varianta noastră de finanţare, aşteptăm să vină şi ei cu propunerea lor şi apoi să găsim soluţia optimă”, a explicat Boc. Amintim că în urmă cu câteva zile ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, anunţase ordinea priorităţilor la proiectele de investiţii în infrastructură: investiţiile cu finanţare europeană, investiţiile cu împrumuturi de la băncile internaţionale, în vreme ce autostrada Transilvania se încadrează în ultima categorie de prioritate: proiecte cu finanţare de la buget.

Premierul a mai afirmat că nici tronsonul pe care se va lucra anul viitor nu este încă stabilit. “Şi aici, noi am vrea să se lucreze într-o parte, Bechtel ar vrea în altă parte, rămâne să cădem de acord”, a spus Boc. Totuşi, el şi-a dezvăluit preferinţele. “Din punct de vedere logistic sau funcţional, tronsonul Gilău-Mihăieşti ar fi extrem de util clujenilor, pentru a scoate traficul greu şi de pe ruta Zalău şi, probabil, pe această zonă vom începe”, a afirmat Boc. El a mai precizat că s-ar putea lucra şi la Suplacu de Barcău, datorită stadiului avansat al lucrărilor, dar a spus că dezavantajul acelui segment este că “nu leagă nimic de nimic”. Şeful guvernului a spus că se ia în calcul şi demarararea proiectării pentru tronsonul Câmpia-Turzii – Târgu-Mureş.


Comenteaza