Azi aflăm adversarul lui Ponta în cursa pentru Cotroceni. Cu cine votează liberalii clujeni

Azi aflăm adversarul lui Ponta în cursa pentru Cotroceni. Cu cine votează liberalii clujeni
Delegaţia Permanentă a PNL (DP) decide astăzi pe cine aruncă în lupta pentru Preşedinţia României, pe Klaus Johannis sau pe Crin Antonescu. În condiţiile în care oricare dintre cei doi este peste candidatul PDL, Cătălin Predoiu, ca notorietate, încredere, sau intenţie de vot, practic luni va fi desemnat adversarul lui Victor Ponta din turul doi al alegerilor prezidenţiale. Liberalii clujeni merg cu „neamţul”.

Clujul ar urma să participe cu şapte voturi la DP: vicepreşedintele PNL, senatorul Marius Nicoară, secretarul general interimar al PNL Cluj, Mihai Seplecan, europarlamentarul Norica Nicolai şi deputaţii Steluţa Cătăniciu, Adrian Oros, Elena Uioreanu şi Radu Zlati.

Intenţiile lor de vot par a fi direcţionate spre Iohannis, iar acest lucru este întărit şi de opţiunea lor pentru respectarea statutului, care, în situaţiile în care e vorba de persoane, impune vot secret, în condiţiile în care Antonescu a anunţat că va cere vot deschis nominal.

„Pentru mine, determinat va fi rezultatul sondajului de opinie. Cel mai important este că avem doi candidaţi puternici, lucru extrem de bun pentru partid. Conform statutului, când e vorba de persoane, trebuie vot secret, dar nu spun că e absolut nevoie să avem vot secret. Personal nu am absolut nici o teamă să-mi asum public o opţiune, care, repet, va fi determinată de rezultatul sondajului şi, sigur, şi de discursurile celor doi candidaţi", a spus Marius Nicoară.

Seplecan e mult mai tranşant. „Voi vota cu Klaus Johannis şi nu am nici o reţinere să-mi asum public acest lucru. Mai mult, votul meu nu va fi influenţat de sondaje, ci de calitatea organizatorică, umană şi politică a neamţului. Nu numai că statutul cere vot secret, dar şi eu cred că e cea mai bună soluţie, pentru ca oamenii să-l poată vota pe cel pe care, cu adevărat, îl cred cel mai bun. Mulţi colegi mi-au spus că au fost ajutaţi de Crin Antonescu, mi-au spus «m-a făcut şef de organizaţie», sau «m-a făcut ministru», sau «m-a făcut deputat», sau «m-a făcut senator» şi le-ar fi greu să se uite în ochii lui Antonescu şi să voteze cu Iohannis. Poate şi eu, dacă aş fi fost ajutat de Antonescu, m-ar fi fost greu să votez cu Johannis, dar, în acest moment, Klaus Johannis are cele mai mari şanse să câştige alegerile prezidenţiale", a comentat Seplecan.

Aflată în conflict deschis cu linia adoptată de partid privind fuziunea cu PDL şi afilierea la PPE, alegând unilateral să adere la grupul ALDE în Parlamentul European şi, drept urmare, potrivit propriilor declaraţii, aşteptând să fie exclusă din partid, eurodeputatul Norica Nicolai spune că s-ar putea să participe la DP de luni. „Cred că mă duc şi, evident, voi vota cu Klaus Johannis. Cât priveşte modalitatea de vot, lucrurile sunt clare: e vorba de persoane, deci trebuie vot secret", a spus Nicolai.

Aflată cu un picior în noul partid al lui Călin Popescu Tăriceanu, deputatul Steluţa Cătăniciu nu a demisionat încă din PNL, dar nu a putut fi contactată pentru a spune dacă va participa sau nu la DP. Nici deputaţii Adrian Oros, Elena Uioreanu şi Radu Zlati n-au putut fi contactați, dar în cazul ultimului, fost coleg de facultate cu Crin Antonescu, opţiunea pe care o va avea luni este evidentă, mai ales că, în timpul congresului PNL de la sfârşitul lunii trecute, Zlati făcea campanie pentru desemnarea lui Antonescu drept candidat pentru Cotroceni.

 

Comenteaza