Băsescu caută în Constituţie cum să scape de Ponta

Băsescu caută în Constituţie cum să scape de Ponta
Preşedintele crede că noul guvern ar trebui reînvestit, iar premierul, redesemnat. Constituţia nu îl ajută, dar ar putea şicana învestirea noilor miniştri.

Preşedintele Traian Băsescu încearcă din nou să forţeze Constituţia în speranţa că îl va scoate afară pe Victor Ponta din Palatul Victoria. Prevederile constituţionale nu îi oferă pârghiile necesare; în schimb, ar putea pune beţe-n roate formării noului cabinet, refuzând învestirea noilor miniştri.

„A fost guvernul Tăriceanu, care a guvernat minoritar, dar el nu a modificat programul de guvernare. Acum se modifică programul de guvernare, pentru că UDMR va cere să fie introdusă în programul de guvernare legea minorităţilor, va avea probleme cu însemnele locale şi dreptul de arborare a steagurilor minorităţilor, va vrea utilizarea limbii materne în sănătate şi în instituţiile centrale, uitând că orice cetăţean român indiferent de etnie trebuie să cunoască limba naţională, va cere modificări la legea referendumului în aşa fel încât comunităţile locale să poată declanşa referendumuri care să fie valide, e o listă întreagă care modifică programul Guvernului", a declarat Băsescu la un post de televiziune.

În opinia sa, prin modificarea programului de guvernare şi a componenţei politice a cabinetului, prin includerea UDMR, am avea de-a face, practic, cu un nou guvern, care ar avea nevoie de o nouă învestire şi de o redesemnare a premierului. „Categoric nu-l mai desemnez pentru nimic în lume pe Victor Ponta, pentru că este un prim-ministru corupt", a adăugat Băsescu. El a ameninţat cu recurgerea la Curtea Constituţională, dacă premierul va merge la vot în Parlament înainte de a trece pe la Cotroceni pentru redesemnare. „Probabil că voi ataca hotărârea Parlamentului la Curtea Constituţională, nu de altceva, nu vreau să creez un precedent urât în interpretarea Constituţiei României", a spus şeful statului.

Prevederile constituţionale nu îl ajută pe Băsescu în demersul său. Pentru ca premierul să fie redesemnat, ar trebui ca cel în funcţie să-şi piardă mandatul, dar Ponta nu se află în niciuna din situaţiile prevăzute de Constituţie în art. 106: demisie, revocare, pierderea drepturilor electorale, deces sau alte situaţii prevăzute de lege. Modificarea programului de guvernare, potrivit art. 114, se poate face prin procedura obişnuită a angajării răspunderii, fără ca acest lucru să impună redesemnarea premierului. Restructurarea sau schimbarea compoziţiei politice a cabinetului sunt reglementate de art. 85 (3), care, de asemenea, nu impune redesemnarea premierului.

Preşedintele are, totuşi, posibilitatea de a şicana restructurarea cabinetului Ponta, refuzând să semneze decretele de numire ale noilor miniştri. Potrivit unei decizii a Curţii Constituţionale din 2008, urmare a scandalului generat de refuzul lui Băsescu de a o numi pe Norica Nicolai ca ministru al Justiţiei, preşedintele are dreptul să refuze o singură dată numirea unui ministru propus de premier. „Băsescu profită de toate oportunităţile să se mai bage în seamă. Suntem în interiorul Constituţiei, art. 85, care cere doar aprobarea parlamentului. Nu se schimbă programul de guvernare al USL. Băsescu vrea să arate că mai există şi el. Sigur, poate refuza să învestească miniştrii, dar nu va avea nici un motiv. Vă asigur că suntem foarte atenţi la mişcările pe care le facem astfel încât să nu-i dăm lui Băsescu posibilitatea să saboteze guvernul Ponta", a declarat senatorul PSD Alexandru Cordoş.

„Nu e nevoie de acordul nimănui, nu se schimbă premierul dacă se schimbă componenţa politică sau programul guvernului. În România, Parlamentul decide existenţa unui guvern, nu o persoană, iar, dacă preşedintele va refuza să învestească noii miniştrii, nu e nicio problemă, a doua oară va fi obligat să semneze decretele", a spus liderul UDMR Cluj, deputatul Mate Andras Levente. De parte preşedintelui se situează fostul preşedinte al comisiei parlamentare pentru revizuirea Constituţiei, liderul PDL Cluj, Daniel Buda. „Din punct de vedere constituţional, fără să fim excesiv de formalişti, fiind vorba de un nou program de guvernare, ar trebui şi un nou mandat de la preşedinte. Dar eu zic că nu e cazul să ne inflamăm, să vedem cu ce program vor veni şi abia după aceea ne vom putea pronunţa", a afirmat Buda.

 

Comenteaza