Băsescu îl trimite pe Boc la judecata posterităţii
- Scris de Valentin Malaescu
- 07 Ian 2011, 22:51
- Politica
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
Prezent într-o emisiune televizată, preşedintele Traian Băsescu a dat de înţeles că, în ciuda valului de contestări la care este supus în acest moment, premierul Emil Boc va fi apreciat la justa sa valoare abia în viitor.
“Da, cred că poate să-l conducă (PDL-ul, - n. red.), cum pot să-l conducă şi alţii, dar nu cred că Emil Boc e un politician care şi-a spus ultimul cuvânt în politică, cu atât mai mult cu cât, după ce vor trece ura, prostia - chiar dacă prostia nu trece întotdeauna - interesele, mandatul lui Boc de prim-ministru va fi reevaluat”, a spus Băsescu. El nu a putut preciza, însă, dacă acea reevaluare va avea loc în timpul sau după încheierea mandatului de premier.
Preşedintele PDL Cluj, deputatul Daniel Buda, este în perfectă consonanţă cu şeful statului. “Nu e prima oară când spun că sunt convins de justeţea demersurilor guvernului şi se va demonstra, în timp, că acest guvern a luat cele mai corecte măsuri cu putinţă. Domnul Emil Boc va anunţa personal, la momentul oportun, dacă va mai candida sau nu la şefia PDL, dar, din punctul meu de vedere, îl văd conducând mai departe partidul. În schimb, deputatul PSD Cornel Itu este de părere că preşedintele Băsescu a fost luat de valul emoţiilor. “Afirmaţiile preşedintelui Băsescu au fost, probabil, emoţionale. Cel puţin până acum, Emil Boc nu a demonstrat prin nimic că merită să rămână în istorie. Probabil că istoria îl va uita”, a prezis Itu.

Comenteaza