Băsescu: Nu renunț la reorganizare. Consiliile Județenă sufocă administrațiile locale

Băsescu: Nu renunț la reorganizare. Consiliile Județenă sufocă administrațiile locale
Traian Băsescu a vorbit luni în Parlament despre reorganizarea administrativ-teritorială și despre descentralizare.

”Reorganizarea administrativă este un subiect de mult discutat cu premierul, de mult discutat cu principalul partid de guvernământ şi sigur am sesizat şi lipsa de apetenţă a PDL pe acest subiect. În fiecare judeţ există 40-45 de judeţe ale deconcentratelor. Despre ce modernizare a statului discutăm dacă în toţi aceşti 20 de ani noi am înfiinţat agenţii, agenţii, agenţii. Sunt judeţe cu peste 50 de agenţii.

Nu e nicio exagerare că deşi împreună am împins un sistem de descentralizare, în momentul de faţă agenţiile guvernamentale sufocă administraţia locală, o încorsetează. Iar primarii şi autorităţile locale nu se pot desfăşura. Nu a fost suficient numărul mare de agenţii, dar mai ales şi-au luat atribuţiuni politice importante consiliile judeţene. CJ-urile sufocă administraţiile locale politic.

Avem o administraţie care a rămas casetă pe judeţe mici din '68. Trebuie să lăsam ţara să respire: reducerea agenţiilor guvermantale prin transferul către autorităţile locale. Al doilea lucru, mai important este să creăm spaţiu pentru dezvoltarea proiectelor regionale. Trebuie să depolitizăm administraţia, iar pilonii politizării sunt consiliile judeţene.

Acesta e motivul pentru care nu voi considera reorganizarea un subiect abandonat, chiar dacă nu există majoritate pe această temă. Poate în septembrie găsim o soluţie comună şi să destrămăm plasa asta care apasă pe comunităţi”, a spus Băsescu luni în Parlament.

 

Comenteaza