Băsescu, tot Băsescu. Și la Cluj a fost cu ochii după blonde

Băsescu, tot Băsescu. Și la Cluj a fost cu ochii după blonde
Primul lucru remarcat de Traian Băsescu la întâlnirea cu membrii partidului său din Cluj: blondele. A rostogolit noua lui marotă politică, unirea cu Republica Moldova, a înfierat „miercurea neagră”, a vorbit foarte puţin despre Emil Boc şi deloc despre candidatul Mişcării Populare (MP) la primărie, Adrian Gurzău.

Mai bine de o oră au fost nevoiţi să aştepte cei aproximativ 200 de membri ai MP adunaţi de prin tot judeţul apariţia mai marelui lor. Chemaţi în sala Europa a Casei de Cultură a Studenţilor la ora 15:00, popularii clujeni au fost nevoiţi să stea cu ochii-n tavan până după 16:00, când, în sfârşit, a binevoit să apară şi Băsescu.

După trei intervenţii (că discursuri nu pot fi numite) ale unor candidaţi de primar din judeţ, în care bieţii oameni n-au depăşit nivelul bătutului apei în piuă (candidatul de primar din Huedin a dat impresia că nici măcar nu ştie ce caută acolo) şi două propoziţii prin care şefa tineretului MP l-a periat (ca toţi vorbitorii, de altfel) pe Băsescu şi a promis să ajute candidaţii partidului din judeţ, au urmat la cuvânt singurele două personaje ale MP Cluj ale căror nume spun ceva alegătorilor.

Consilierul judeţean Rareş Rusu, șeful MP Cluj-Napoca, a afirmat că partidul său s-ar bate cu „USL-ul rău, condus de Dragnea şi Tăriceanu" şi „USL-ul bun condus de duetul co-co, co-preşedinţii Gorghiu şi Blaga, cărora li s-a adăugat, mai nou, şi Geoană". Rusu nu a ezitat, apoi, să arunce o săgetuţă otrăvită către fostul său mentor din PDL. „Într-adevăr, şi mie, ca şi lui Adrian Gurzău, Emil Boc ne-a fost profesor de politică - mie şi la facultate - dar directorul şcolii politice a fost Traian Băsescu", a spus Rusu.

Şeful MP Cluj, deputatul Adrian Gurzău, candidat la primăria clujeană, a trasat partidului o misiune imposibilă: să reziste asaltului traseiştilor în momentul în care va ajunge la putere. „Vom ajunge la guvernare, iar în momentul acela, de fapt înainte, va trebui să închidem uşa partidului. PDL a avut probleme cu portarul, e drept că i-a şi murit câinele din Modrogan şi astfel au fost promovaţi şi puşi în diferite funcţii oameni care mai mult rău au făcut", a declarat Gurzău. După care a încercat să-şi încurajeze colegii. „În Cluj stânga n-a contat niciodată, Clujul e de dreapta. În Cluj, forţa politică a fost dată de băsişti", a clamat Gurzău.

Primul lucru remarcat de Băsescu, odată ajuns la microfon, a fost prezenţa blondelor în sală, prilej de a face o cel puţin ciudată legătură între culoarea părului şi onestitate. „Deşi candidatul nostru la funcţia de preşedinte al României (Elena Udrea - n. red.) nu mai e în partid, constat că şi la Cluj, la fel ca la Satu-Mare, la fel ca în alte judeţe, continuăm să avem blonde, ceea ce arată că partidul e deschis tuturor celor care vor să facă politică onestă".

După care aproape întreg discursul şi l-a dedicat proiectului pe care l-a impus ca piatră de temelie noului său partid, proiect calificat drept „noul obiectiv de ţară al României", unirea cu Republica Moldova.

Fostul preşedinte n-a avut nici o ezitare în a recunoaşte că, prin ipotetica unire, Republica Moldova ar fi introdusă pe uşa din dos în Uniunea Europeană (UE). „Singura soluţie de ieşire din zona gri, pentru Republica Moldova, este unirea cu România. Vă asigur că absolut nimeni din UE nu ia în calcul o nouă extindere către este. Nici Moldova, nici Ucraina, nici Belarus n-au nicio şansă să ajungă în UE în următorii 30 de ani", a spus Băsescu. Totuşi, el susţine că nici un stat din UE nu s-ar opune acestui subterfugiu.

„Aud pe unii spunând că nu se poate, că nu ne-ar lăsa unii sau alţii. Vă garantez că absolut oricine ne lasă, cu condiţia respectării Acordului de la Helsinki, din 1975, care spune exact în ce condiţii pot fi modificate frontierele, prin votul democratic din cele două parlamente. Aşa s-a făcut şi unificarea Germaniei şi despărţirea Cehoslovaciei în Cehia şi Slovacia", a explicat Băsescu.

El a subliniat, însă, că unirea nu trebuie să se facă cu întreaga Republică Moldova. „Atenţie, noua frontieră trebuie să fie la Nistru, nu mai departe. România mare a fost până la Nistru", a precizat fostul preşedinte.

Chiar dacă indirect şi, posibil, involuntar, el şi-a prezentat şi interesul electoral în acest demers, lăudându-se cu ce a făcut pentru moldoveni şi subliniind şi numărul locuitorilor de dincolo de Prut cu drept de vot în România. „Când a început guvernarea prietenului meu Emil Boc, România dădea 130 de burse moldovenilor. În doi ani am ajuns la 5.000 de burse, tot timpul avem 20.000 de tineri moldoveni la studii în România.

Când n-au mai putut trimite 5.000 de studenţi, am convertit diferenţa în burse pentru liceu, dar s-au păstrat 5.000 de burse anual. Am simplificat procedura redobândirii cetăţeniei române nu doar pentru cei care au pierdut-o când Basarabia a fost furată de ruşi, ci şi pentru rudele lor până la gradul patru, astfel încât, în acest moment, există o jumătate de milion de cetăţeni români cu domiciliul în Republica Moldova", a afirmat Băsescu.

În restul timpului petrecut la microfon, Băsescu s-a referit la „miercurea neagră", când cu circul Antena 3 şi ieşirea complet neinspirată a urmaşului său la Cotroceni pe acest subiect, dar şi cu refuzul deputaţilor de a încuviinţa arestarea lui Nicolae Păun, a vorbit despre „legea educaţiei briliant" elaborată de fosta comisie prezidenţială condusă de clujeanul Mircea Miclea, dar care ar fi fost stricată de „Androneasca şi clica sa", cu 92 de amendamente aduse prin ordonanţe de urgenţă şi despre proiectul legii sănătăţii compus tot de o comisie prezidenţială, dar care n-a mai apucat să devină lege pentru că „a ieşit scandalul Arafat".

În ultima sa vizită la Cluj, în toamna trecută, Băsescu trasa noilor săi subordonaţi politic sarcina atingerii unui procent de 10-12% la alegerile locale pentru a ajunge la 15% la scrutinul parlamentar din toamnă. Acum ambiţiile sale au crescut, cerând 12-15% la locale şi 20% la parlamentare, scor care, în viziunea lui Băsescu, ar duce MP la guvernare. Pe termen mediu, Băsescu speră ca MP să copieze traseul PDL, cu 35-40% la alegerile parlamentare din 2020 şi cu un preşedinte propulsat la Cotroceni cu un an mai devreme.

Băsescu a fost extrem de rezervat referitor la fosta sa mână dreaptă, Emil Boc, care pare să fi ales definitiv să candideze pentru un nou mandat de primar sub sigla PNL. „Sunt convins că, spre deosebire de alte judeţe, candidatul PNL la primăria municipiului-reşedinţă de judeţ de aici, Emil Boc, va fi un candidat fair-play în relaţia cu noi, pentru că aşa e Emil Boc, un om cinstit", au fost singurele cuvinte rostite de Băsescu despre candidatura lui Boc. Nu a cedat nici insistenţelor ulterioare ale presei pe acest subiect (în fapt a refuzat orice dialog cu presa).

„Nu voi spune absolut nici un cuvânt despre candidatura lui Emil Boc, pentru că ştiu că, indiferent ce voi spune, presa va interpreta în fel şi chip", a tăiat Băsescu avântul jurnaliştilor. El nu a vrut să spună nici măcar dacă îl consideră pe candidatul MP, Adrian Gurzău, drept un posibil primar mai bun decât Boc. În fapt, „încrederea" lui Băsescu în propriul candidat s-a văzut încă de la discursul ţinut în faţa noilor săi subordonaţi politic, discurs în care n-a făcut nici cea mai mică referire la Gurzău.

 

Comenteaza