BEC: Încercăm să prelungim programul de votare în străinătate

BEC: Încercăm să prelungim programul de votare în străinătate

Reprezentanții Biroului Electoral Central au anunațat, în jurul orei 16.20, că încearcă să prelungească programul de votare în străinătate peste orele 21.00 pentru a asigura participarea unui număr cât mai mare de cetățeni români la vot. Reprezentantul BEC, Judecator Florentina Vasilateanu, a anunțat că decizia urmează să fie luată de BEC.

”Am asigurat un număr record de secții de votare, totuși s-au semnalat unele aglomerații în Europa, în Italia, Spannia, Marea Britanie și Germania.

 S-au luat măsuri pentru suplimentarea Birourilor electorale, secții suplimentare, acolo unde s-a putut. De asemenea, vrem să transmitem românilor din străinătate și care se plâng că n-ar putea să-și exprime dreptul de vot că încercăm să luăm legătura, am și transmis sesizările din Italia îndeosebi, de prelungire a programului peste orele 21 pentru a asigura participarea unui număr cât mai mare

S-au prezentat foarte foarte mulți alegători până la orele 16.00, 180.000 de oameni, cea mai mare prezență la un astfel de scrutin, mai mare decât la turul doi al prezidențialelor.

Așteptăm din partea BEC o decizie, nu este la latitudinea noastră să prelungim programul de vot. Am primit solicitări în acest sens și le-am direcționat către BEC”, a declarat Florentina Vasilateanu, reprezentant BEC.

Comenteaza