În schimb ideea a fost prinsă din zbor şi acum rostogolită de şeful de partid al lui Buda, Vasile Blaga. Spre deosebire de Buda, „buldogul" e mai puţin radical, nu vorbeşte de condiţionări ci de negocieri. „Eu aş spune da solidaritate, trebuie să negociem la capacităţile pe care le avem cota de refugiaţi pe care să-i primim, dar trebuie să ne primim şi noi drepturile. Noi merităm de mult timp să fim stat membru Schengen şi nu suntem. Aceşti oameni intră în spaţiul UE, prin Spaţiul Schengen, urmează şi traseul Schengen unde nu mai sunt controale vamale ca să ajungă unde îşi doresc, majoritatea în Germania. Dacă Germania are poziţia pe care o are, atunci eu cred că şi România trebuie să aibă o poziţie responsabilă", a afirmat Blaga la şcoala de vară a TNL, potrivit stiripesurse.ro.
El nu a pierdut prilejul de a-şi mai contrazice o dată un vechi adversar politic, care a susţinut repetat că România nu trebuie să accepte imigranţi din lumea arabă pe teritoriul său. „Nu sunt de acord cu poziţia domnului fost preşedinte Traian Băsescu. Există un fundament al UE, al părinţilor fondatori şi el se referă la solidaritate. Aşa a fost construită UE şi, atunci când un stat are probleme, el a fost ajutat. Este vorba de întreaga UE care se află în această situaţie din cauza refugiaţilor, care sunt nu numai de război, dar şi economici. Noi trebuie să ne asumăm partea de contribuţie cum trebuie, să cerem din partea UE să beneficiem de o parte din fondurile care se utilizează în astfel de situaţii", a spus Blaga cu aceeaşi ocazie.