Blaga şi-a impus „paraşutatul” la Cluj. Sacrificat a fost un vechi liberal

Blaga şi-a impus „paraşutatul” la Cluj. Sacrificat a fost un vechi liberal
Deşi candidatul "paraşutat" la Cluj pe lista PNL pentru Camera Deputaţilor provine din vechiul PDL, el va intra pe unul din locurile eligibile aparţinând vechilor liberali. Aripa „portocalie” a organizaţiei clujene îşi stabileşte joi seara candidaţii eligibili.

Deşi iniţial candidatul "paraşutat" agreat de Emil Boc a fost controversata Cristina Trăilă, în cele din urmă pe lista de candidaţi a PNL Cluj pentru Camera Deputaţilor va ateriza preşedintele TNL Sorin Moldovan, un orădean al cărui principal atu politic este prietenia strânsă pe care tatăl său, om de afaceri din Oradea, o are cu Vasile Blaga.

Numai că, deşi firesc ar fi fost ca acesta, provenit din PDL, să ocupe unul dintre locurile eligibile de deputaţi aparţinând foştilor „portocalii", în cele din urmă dictatura pedeliştilor în PNL Cluj şi-a spus cuvântul şi vechii liberali s-au văzut forţaţi să renunţe la unul din cele trei locuri eligibile obţinute în urma negocierilor în favoarea beizadelei orădene.

Cel sacrificat a fost vicepreşedintele consiliului judeţean Marius Mânzat, astfel încât ocupanţii poziţiilor eligibile din partea vechiului PNL au rămas Marius Nicoară la Senat, respectiv Adrian Oros şi Mircea Abrudean la Camera Deputaţilor.

În ceea ce priveşte aripa pedelistă a organizaţiei, aceasta îşi stabileşte joi seara, într-o şedinţă a facţiunii „portocalii" a Biroului Permanent Judeţean, ocupanţii celor două locuri de deputaţi şi a unuia de senator rămase neocupate dintre cele apreciate drept eligibile.

Dacă până acum mare favorit pentru cel de-al doilea posibil mandat de senator pe care l-ar putea obţine PNL la Cluj era Florin Stamatian, se pare că acesta nu mai este la fel de sigur că îşi doreşte să candideze.

Favoriţi pentru cele două locuri eligibile de deputaţi erau, până în acest moment, Tudor Ştefănie şi Rareş Niculescu, dar se pare că fostul primar al Turzii e cel mai sigur de locul său, în vreme ce predecesorul lui Daniel Buda în Parlamentul European nu mai are nicio garanţie că Blaga îşi va respecta cuvântul dat privind garantarea accesului în legislativ după alegerile din iarnă.

Printre numeroasele nume de foşti PDL-işti care şi-au depus dosarul de candidatură pentru 11 decembrie mai apar Mihaela Suciu, Petru Călian, Călin Tuluc, Cristian Haiduc, Marcu Valtăr sau Mariana Leş. Listele finale de candidaţi pe care PNL Cluj le va supune aprobării Biroului Permanent Naţional vor fi stabilite vineri, în cadrul Colegiului Director al organizaţiei.

Comenteaza