Boc: Arafat revine în minister deoarece există voinţă de "ambele părţi", după discuţia cu Băsescu

Boc: Arafat revine în minister deoarece există voinţă de
Doctorul Raed Arafat va reveni în Ministerul Sănătăţii pe postul de subsecretar de stat deoarece există voinţă "din ambele părţi", acesta având în această dimineaţă o discuţie şi cu preşedintele Traian Băsescu, a declarat premierul Emil Boc.

"În cursul aceestei zile, domnul Raed Arafat a avut întâlniri atât cu preşedintele, cât şi cu mine, iar concluzia este aceasta: domnul Arafat îşi va relua postul de subsecretar de stat", a spus Boc.

El a precizat că Arafat a avut o discuţie şi cu ministrul Sănătăţii, Ladsilau Ritli.

"Arafat rămâne acelaşi expert şi profesionist în domeniul pe care l-a consacrat şi va lucra, din fruntea ministerului, inclusiv la domeniul nou, va fi unul dintre membrii echipei de redactare a noii legi care vizează sănătatea", a spus şeful Guvernului.

Întrebat de jurnalişti ce anume l-a determinat să decidă reinstalarea lui Arafat la Ministerul Sănătăţii, Boc a arătat că există voinţă "din ambele părţi".

"Existând voinţă din ambele părţi, atât din partea lui Arafat, cât şi a noastră. Dacă cele două voinţe s-au întâlnit, cred că este bine ca profesioniştii şi specialiştii să îşi facă datoria în continuare şi să contribuie la perfecţionarea sistemului de sănătate", a afirmat premierul.

El nu a dorit să răspundă de ce nu a existat această voinţă şi în urmă cu mai multe zile, reluând doar ideea că Arafat a discutat, marţi dimineaţă, inclusiv cu preşedintele Traian Băsescu.

Premierul a mai arătat că medicul Andrei Georgescu, care preluase postul de subsecretar de stat, a "optat" să revină la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti în urma unei discuţii pe care a avut-o cu acesta şi i-a mulţumit pentru efort şi sprijinul pe care îl va acorda în continuare echipei de la Ministerul Sănătăţii.

Raed Arafat a demisionat, săptămâna trecută, din funcţia de subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii, în urma nemulţumirilor privind noile prevederi referitoare la medicina de urgenţă din proiectul Legii sănătăţii şi ca urmare a criticilor formulate la adresa lui de către preşedintele Traian Băsescu.

 

Comenteaza