Boc avertizează: "ne putem întoarce la perioade precum cele din 2009, 2010"

Boc avertizează:
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, susţine că politicienii trebuie să ţină cont de avertizările guvernatorului Băncii Naţionale Române (BNR), Mugur Isărescu. În caz contrar, există riscul întoarcerii la o criză precum cea din 2009-2010.

Edilul şi-a expus punctul de vedere în cadrul unei conferinţe de presă unde a fost întrebat cum comentează declaraţiile lui Isărescu referitoare la faptul că "sâmburele" unei crize apare în anii de succes ai economiei şi că România va avea inflaţie negativă.

"Cred că persoana cea mai autorizată din România să facă asemenea declaraţii este guvernatorul BNR şi e bine ca oamenii politici să ţină cont şi de părerea specialiştilor când iau decizii politice. Dacă nu se ţine cont de aceste păreri ne putem întoarce la perioade precum cele din 2009, 2010, când ne-am confruntat cu crize generate de responsabilitatea politicienilor la un moment dat", a declarat Boc miercuri dimineaţa.

Fostul premier a precizat că orice astfel de act trebuie analizat intens, pentru a preîntâmpina producerea unor repercursiuni neplăcute pe termen mediu şi lung. 

"Eu am spus că decizia preşedintelui de a cere o analiză suplimentară a Codului Fiscal este o decizie responsabilă. E bine să ne uităm de două ori înainte de a tăia o singură dată pentru că orice decizie pe un act important pentru viaţa românilor în viitor trebuie luată după o analiză profundă, corectă. Nu este vorba de a ne împotrivi măsurilor de relaxare fiscală, ci pentru ca aceste măsuri să reziste pe termen mediu şi lung şi să nu se întoarcă ca un bumerang împotriva noastră", a adăugat Boc.

Marţi, guvernatorul BNR declara că "sâmburele" unei crize financiare apare încă din anii de succes ai economiei, iar tehnologia avansată ajută la depistarea acestuia, adăugând că anul acesta este unul de succes, iar rolul comitetului pentru supraveghere macro este preventiv.

Comenteaza