Boc, despre o posibilă ruptură a alianţei de guvernare :"E firesc să apară o mică furtună politică, dar hai să vedem lucrurile care ne unesc"

Boc, despre o posibilă ruptură a alianţei de guvernare :"E firesc să apară o mică furtună politică, dar hai să vedem lucrurile care ne unesc"
Edilul clujean și-a propus să introducă tehnologia pe scară largă în oraș

Primarul Clujului, Emil Boc, a comentat demiterea ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu. Edilul e de părere că decizia nu va pune în pericol alianţa de guvernare. 

"Eu, în primul rând, aş vrea să le spun << Mulţumesc >> domnului ministru Vlad Voiculescu, cât şi doamnei secretat de stat Andreea Moldovan. Oamenii aceştia, în vremurile astea grele, şi-au pus energia, ştiinţa şi au făcut tot ce au putut ca să iasă bine, alteori nu la fel de bine, dar nu toate îţi ies cum doreşti, pentru ca sistemul de sănătate să rămână în control. Remanierea și schimbarea fac parte din viața publică”, a declarat Emil Boc, la un post de radio local. 

Edilul Clujului a mai spus că această acţiune nu ar trebui să pună în pericol alianţa de guvernare. “Eu spun că nu. Acum este firesc să apară o mică furtună politică. Cu tot respectul, USR nu s-a confruntat până acum cu acte de guvernare, nici cu experiența politică a remanierii, dar haideți să vedem lucrurile care ne unesc. Nu putem transforma o criză sanitară, economică și politică”, a mai spus edilul. 

Ministrul sănătății Vlad Voiculescu a fost demis de premierul Florin Cîțu, în urma discuțiilor avute cu Dan Barna, liderul USR PLUS, miercuri dimineață. Andreea Moldovan, secretar de stat în minister, își pierde și ea funcția.Demiterea lui Vlad Voiculescu are loc după săptămâni de tensiune în coaliție, însă decizia premierului a venit la o zi după ordinul semnat de secretarul de stat Andreea Moldovan, care prevede noile criterii pentru carantinarea unei localități. Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial fără informarea premierului Florin Cîțu.

Comenteaza