Boc, forţat să-şi angajeze răspunderea pe Legea minorităţilor
- Scris de Valentin Malaescu
- 27 Mai 2011, 23:50
- Politica
- Ascultă știrea

Actul normativ care, printre altele, ar legifera conceptul de "autonomie culturală" cu structurile adiacente trebuie adoptat până la finele actualei sesiuni parlamentare, adică în termen de o lună, fie şi prin angajarea răspunderii guvernului.
Aceasta este solicitarea preşedintelui UDMR, Kelemen Hunor. "Legea minorităţilor e trecută în Programul de Guvernare şi avem o înţelegere clară că o vom adopta până la finele acestei sesiuni parlamentare, adică până la sfârşitul lunii iunie. Există două posibilităţi: fie o adoptăm, ca orice lege obişnuită, prin procedura dezbaterii parlamentare sau prin altă procedură, perfect constituţională, angajarea răspunderii guvernului. Important este ca legea să fie adoptată până la sfârşitul lui iunie. Mai este o lună, timpul e scurt şi trebuie luată serios în calcul varianta angajării răspunderii", a anunţat Kelemen.
Acesta recunoaşte că nerespectarea acestui termen ar putea pune în pericol soliditatea coaliţiei.