Boc la “După 20 de ani”: Preşedintele nu îmi dă ordine

Boc la “După 20 de ani”: Preşedintele nu îmi dă ordine
Premierul Emil Boc a fost invitat ieri la emisiunea “După 20 de ani” de la Pro TV, unde a discutat câteva din temele importante din punct de vedere politic şi social. Declaraţiile premierului la Pro TV, citat de Mediafax.:
Nu sunt un om care să dea bir cu fugiţii pentru că am convingerea că măsurile pe care le luăm sunt sănătoase. Nu mi-am dat niciodată demisia şi nu mi-am scris niciodată demisia. Nu abandonez o luptă odată ce am intrat în ea.

Preşedintele nu îmi dă ordine, avem o relaţie instituţională corectă, bazată pe un parteneriat în interesul României. Dacă nu ne certăm nu înseamnă că nu avem discuţii referitoare la temele pe care le dezbatem. Nu este în stilul preşedintelui genul de abordare de comandă. Are un punct de vedere, dar, dacă îi oferi contraargumente, găseşte soluţia cea mai bună.

O decizie referitoare la candidatura pentru un nou mandat la şefia PDL o voi lua în 2011.

În domeniul sănătăţii, sistemul informatic integrat va fi gata în 2011. Începând cu 2011, oamenii vor primi cardurile naţionale de sănătate.

Eu nu sunt adeptul ideii că absolut totul este la pământ. Noi am avut 50 de ani de comunism, care au întors pe dos lucrurile.

10.700.000 de români nu plătesc contribuţii de asigurări la sănătate, dar avem cu toţii nevoie de asistenţă. Peste 3 milioane de pensionari nu plătesc contribuţii de asigurări de sănătate. Misiunea mea este să-i protejez pe cei cu venituri mici şi foarte mici. Lărgirea bazei de impozitare trebuia să se facă în perioada de creştere economică.

Doamna Boc a sta acasă 2 ani după ce a născut, pentru că legea îi permitea.
Acum i-aş explica că România atât îşi poate permite în condiţiile de azi. Pentru 2011 părinţii au două opţiuni: una activă de a sta 12 luni cu o indemnizaţie de până la 3.400 de lei, cu o primă de 500 de lei la întoarcerea la muncă, şi opţiunea pasivă, de a sta 2 ani, dar cu o indemnizaţie plafonată la 12 milioane de lei vechi.

Fără sprijinul românilor aceste măsuri nu puteau fi luate şi le mulţumesc pentru sprijin. Eu spun că facem ceea ce trebuie, şi rezultatele muncii noastre încep să se vadă.

Creşterea veniturilor este uşoară şi porneşte de la prognoza de creştere economică de 1,5 - 2%. Atât FMI, cât şi CE şi specialiştii Ministerului de Finanţe au ajuns la concluzia că România şi-a creat premisele pentru creştere economică în 2011. Nu avem în vedere pentru 2011 măsuri suplimentare de ajustare sau diminuare a veniturilor.

Pieţele s-au contractat peste tot în lume. Investitorii sunt mult mai atenţi cu banii pe care îi investesc. Am deschis un proces de privatizare pe bursă. Eu nu am acceptat să începem proceduri de privatizare care să nu aibă un caracter transparent. În ultima şedinţă de guvern am adoptat normele parteneriatului public-privat şi am creat încă un cadru pentru atragerea de investiţii străine.

În materie de autostrăzi, Tăriceanu a făcut 5 km de autostradă. În 2 ani s-au făcut 116 km de autostradă sau drumuri în regim de autostradă.

Pentru anul 2011, în sectorul bugetar se are în vedere o recuperare din pierderea salarială cu 15%. Va fi o creştere cu 15% de la 1 ianuarie pentru toţi bugetarii. În privinţa sectorului privat, şocul a avut loc în 2009. Salariul minim pe economie creşte de la 600 la 670 de lei. Este ceea ce îşi poate permite România. România are două pericole în faţă: populismul, gen Tăriceanu, şi negativismul, pentru că se creează această psihoză că nimic nu este bun.

Când am ajuns la guvernare România avea 1.397.000 de bugetari. Astăzi are 1.291.000 de bugetari. O parte dintre ei au fost absorbiţi de piaţa privată, o parte sunt în creşterea ratei şomajului.

Nimeni nu poate fi supărat pe oameni că sunt revoltaţi. Eu îi înţeleg pe oameni. Oamenii văd că salariul a fost diminuat şi eu îi înţeleg, dar am obligaţia să fac ceea ce trebuie, adică să tai acolo unde sunt privilegii, să corectez.

N-aş vrea să se creadă că am luat aceste măsuri cu plăcere. Pur şi simplu, facem asta ca să salvăm o ţară. Chiar dacă sunt dureroase pe termen scurt, din 2011 rezultatele vor începe să apară.

Am convingerea că am făcut ceea ce trebuie, chiar dacă aş fi dorit să fac lucruri mai plăcute. În acest moment sunt mulţumit că am evitat colapsul economic, că am stabilizat economia şi am creat premizele unei creşteri economice în 2011.


Comenteaza