Boc promite 10.000 de euro pentru tinerii afacerişti
- Scris de Valentin Malaescu
- 03 Oct 2010, 23:00
- Politica
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
Cu excepţia colegilor de partid ai premierului, ceilalţi tineri politicieni clujeni nu cred în promisiunea privind sprijinirea tinerilor antreprenori.
Premierul Emil Boc a anunţat primele propuneri de măsuri de relansare economică. Printre altele, el a promis un act normativ prin intermediul căruia statul va sprijini tinerii care doresc să-şi deschidă o afacere. Tinerii politicieni sunt mai degrabă rezervaţi faţă de noua promisiune a lui Boc.
“Vom adopta un act normativ pentru sprijinirea tinerilor sub 35 de ani care vor să deschidă o afacere, prin acordarea de garanţii de stat pentru a obţine credite şi acordarea de ajutoare de stat nerambursabile, nu mai mult de 10 mii de euro”, a anunţat şeful guvernului, sâmbătă, după o întâlnire cu reprezentanţii Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România.
Preşedintele organizaţiei judeţene de tineret a PDL, viceprimarul Radu Moisin, consideră că ajutorul de stat promis de Boc va fi de mare folos tinerilor întreprinzători. “Susţinerea mediului privat a fost o preocupare constantă a Guvernului Boc, iar cel mai bun exemplu este programul «START» de sprijinire a microîntreprinderilor, unde clujenii au trimis cele mai multe proiecte. Consider că noile măsuri îi vor ajuta pe tineri să se implice şi mai mult în mediul privat, care este motorul economiei. Mulţi tineri au fost în străinătate şi au deprins tehnici antreprenoriale, dar n-au capital pentru începerea unei afaceri. Cu 10.000 de euro pot începe o afacere în domeniul calculatoarelor, agriculturii sau confecţionării de obiecte artizanale. Sunt convins că, din nou, cele mai multe proiecte vor porni de la Cluj”, a spus Moisin.
El apreciază că, în ciuda problemelor financiare acuzate, guvernul nu va avea nici o problemă în a oferi cei 10.000 de euro promişi tinerilor afacerişti. “Sunt convins că nu toţi tinerii vor solicita aceşti bani. Vor exista aceste fonduri pentru că banii se vor întoarce statului sub formă de impozite, deci aceşti bani pot fi priviţi ca o investiţie”, a explicat viceprimarul.
În schimb, liderul TSD Cluj, Gabriel Oniga, n-are nici o încredere în promisiunile lui Boc. “Singurul lucru pe care îl auzim de la Boc este «o să fac», niciodată «am făcut asta». Pe sprijinirea tinerilor antreprenori, singurul care a făcut ceva a fost Guvernul Năstase, în 2002, când a subvenţionat societăţile comerciale înfiinţate de tinerii sub 35 de ani. Boc a avut un program, cu fonduri europene, desfăşurat de Agenţia pentru IMM-uri. Personal am aplicat acolo şi, de cel puţin trei- patru ori au schimbat regulile în timpul jocului pentru că tot apărea câte «cineva» care nu se încadra între primii 20 eligibili. Dacă acesta e stilul de lucru al Guvernului Boc, mai bine lipsă. Despre fondurile de garantare ne-am lămurit cu programul «Prima Casă», unde perioada de aşteptare era de la şase luni la doi ani. Aşteptăm fapte, nu vorbe visate noaptea de guvernanţi”, a comentat Oniga.
În opinia şefului tinerilor liberali clujeni, Gavrilă Iuga, proiectul promis de Boc vine prea târziu. “La fel ca la programul pentru IMM-uri, care exista până acum, problema e cu creditarea: cum se face prioritizarea? E greu de comentat până nu vedem ceva concret şi detaliat, că idei au mai aruncat pe piaţă cei de la guvernare. Oricum, din păcate, un asemenea program ar veni cam târziu, pentru că perspectivele economice nu te prea îndeamnă să iei credite. În plus, din cauza creditelor luate de stat, în acest moment băncile dau credite foarte greu, foarte mici şi cu costuri enorme”, a declarat Iuga.
Nici şeful organizaţiei de tineret a UDMR, Deak Ferenc, nu crede în viabilitatea proiectului promis de Boc. “Nu cred că un asemenea program va ţine tinerii în ţară. Cu 10.000 de euro îţi deschizi o afacere, dar nu-ţi ajung să o şi lansezi pe piaţă, ca să poţi fi competitiv cu firmele concurente, cu vechime de cinci, zece ani. În plus, nu cred că statul are bani suficienţi să acopere garanţiile bancare. Pe de altă parte, tinerii obţin foarte greu un credit bancar, pentru că n-au un loc de muncă, n-au bunuri cu care să garanteze. În concluzie, nu cred că măsurile promise de premier vor ajuta la ceva”, a afirmat Deak.

Comenteaza