Buda: "Boc şi-a exprimat în scris intenţia de a candida la Primăria Cluj-Napoca din partea PNL"

Buda:
Copreşedintele PNL Cluj, eurodeputatul Daniel Buda, a declarat joi că primarul Emil Boc şi-a exprimat în scris, conform procedurii interne din partid, intenţia de a candida din partea PNL pentru un nou mandat la Primăria Cluj-Napoca.

Buda a declarat că alte informaţii vehiculate privind candidatura lui Boc la alegerile de anul viitor "sunt pure speculaţii".

"Domnul primar Emil Boc şi-a exprimat în scris, la secretariatul PNL Cluj, conform procedurii interne din partid, intenţia de a candida din partea PNL pentru un nou mandat la alegerile locale de anul viitor la Primăria Cluj-Napoca.

La fel au procedat toţi primarii liberali din judeţ şi din ţară. Acest lucru demonstrează că alte informaţii vehiculate despre candidatura domniei sale sunt pure speculaţii. Eu nu am nicio rezervă, Emil Boc va candida din partea PNL la alegerile locale din 2016", a spus Buda.

Liderul PNL, Alina Gorghiu, declara, în 18 august, că nu este atât de sigură că Boc va fi candidatul PNL la primăria clujeană pentru că nu ar vrea să reînvie sensibilităţile acestuia odată cu înscrierea lui Traian Băsescu în PMP, arătând că ar vrea să ştie dacă acesta va fi trup şi suflet cu partidul.

Întrebată, într-o emisiune a postului B1 TV, dacă Boc va mai candida din partea PNL la Primăria Cluj-Napoca, Gorghiu a spus: "Dacă mă întrebaţi acum o săptămână, aş fi spus că da".

Comenteaza