Buda către USL: "nu este nicio diferență între naziști și dumneavoastră"

Buda către USL:
Preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda, acuză USL că încearcă o lovitură de stat. "Nu e nicio diferenţă între nazişti şi dumneavoastră", le-a transmis Buda, care este şi deputat, în plenul Parlamentului.

"Asistăm la o lovitură de stat, o lovitură de stat prin care domniile voastre nu faceți altceva decât să desființați instituțiile care vă stau în cale. Este pentru prima dată în România democratic de după '89 când asistăm la o desființare a unei instituții pentru simplul fapt că nu gândește la fel cum gândiți dumneavoastră", a spus Buda. "Cu ce a încălcat legea dl Iancu în momentul în care a sesizat Curtea Constituțională cu privire la acea lege care prevedea unele măsuri financiar-fiscale, în condițiile în care uneori CCR, cea care înțeleg că urmează la măcelul dvs. să o măcelăriți, înțelegând că aveți deja în grupul dvs. de lucru Ordonanțe de Urgență prin care vreți să-I revocați pe judecătorii CCR, cu ce a greșit Avocatul Poporului în momentul în care a făcut acea sesizare?", a completat președintele Comisie Juridice din Camera Deputaților, potrivit realitatea.net.

Buda a făcut o paralelă între cazul de plagiat al premierului și desființarea unor instituții ale statului, în opinia sa acest lucru fiind "din vremea naziștilor".

"În momentul în care vine o comisie și îți constată că tu, doctor în drept, ai copiat 85 de pagini, cu punct și cu virgulă (...) vii și spui că acea comisie nu este bună, acea comisie trebuie s-o desființăm și evident că așa făceau și naziștii în vremurile lor (...) nu este nicio diferență între naziști și dumneavoastră, în felul în care dvs. desființati insitituții ale statului, așa cum este Avocatul Poporului, nu faceți altceva decât să vă apropiați de acele vremuri", a spus Buda.

Etichete
Comenteaza