Buda cere demisia lui Ponta şi a lui Solomon din Parlament

Buda cere demisia lui Ponta şi a lui Solomon din Parlament
Preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda, cel care este şi preşedintele comisiei juridice din Camera Deputaţilor, cere public demisia din Parlament a preşedintelui PSD Victor Ponta şi a deputatului PSD Adrian Solomon.

"Condamn declaraţiile membrilor USL, Adrian Solomon şi Victor Ponta, referitoare la ameninţările adresate premierului României, Mihai Răzvan Ungureanu şi parlamentarilor din forul legislativ", spune Buda, într-un comunicat de presă, unde adaugă că declaraţiile celor doi sunt "iresponsabile". "Prin acest tip de discurs politic, membrii USL dau dovadă pe de o parte de imaturitate şi infantilism politic, iar pe de altă parte este evident faptul că greva de lux în care sunt de mai bine de două luni le-au afectat iremediabil capacitatea de a se raporta la societatea românească în conformitate cu principiile statului de drept, apelând la abordări politice caracteristice perioadei comuniste", adaugă el.

Buda cere demisia celor doi, pentru că aceştia ar trata în această manieră instituţiile statului. "Îşi permit să profereze atacuri virulente la viaţa demnitarilor ţării", spune el. "În caz contrar, nu pot decât să afirm că cei doi şi-au dat măsura incompetenţei politice prin promovarea şi susţinerea acestui tip de discurs intolerabil cu repercursiuni grave asupra imaginii statului nostru pe plan internaţional. Parlamentari de acest gen nu ne fac cinste şi am ferma convingere că aceste derapaje incomensurabile nu vor rămâne nesancţionate de catre cetăţenii acestei ţării", mai arată Buda.

"Este inacceptabil ca astăzi, în noul context european, să asistăm la astfel de abordări politice generate de oameni politici tineri pe care România ar trebui să se bazeze, în fapt cei care se pretindeau a fi promotorii modernizării şi reformării clasei politice. Nesancţionarea acestor politiceni de genul Victor Ponta, Adrian Solomon, Dan Şova, care nu au capacitate de a respecta instituţiile statului şi fac declaraţii prin care atentează la siguranţa şi integritatea fizică a reprezentanţilor statului, creează un grav precedent pentru statul de drept şi democraţia românească", spune preşedintele PDL Cluj.

Comenteaza