Buda: “Mă întreb dacă majoritatea din comisie nu e tot o majoritate toxică”
- Scris de Valentin Malaescu
- 03 Noi 2010, 16:44
- Politica
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
Preşedintele PDL Cluj, şeful comisiei juridice din Camera Deputaţilor, Daniel Buda, deplânge limitarea dreptului guvernului de a legifera, după decizia Curţii Constituţionale de astăzi, care a declarat ca neconstituţională asumarea guvernamentală pe Legea Educaţiei.
“De regulă nu comentez deciziile Curţii Constituţionale, nu o fac nici acum, îmi exprim doar surprinderea. Aştept să văd motivarea acestei decizii şi, în funcţie de asta, dacă, într-un termen rezonabil, legea nu va fi adoptată, sau va fi respinsă de Senat, există posibilitatea unei noi angajări a răspunderii guvernului pe această lege. Trebuie văzut dacă nu cumva sunt necesare modificări constituţionale pentru a clarifica ipotezele în care guvernul îşi poate angaja răspunderea, altfel blocăm întregul proces legislativ, pentru că guvernul nu-şi poate angaja răspunderea pe o lege pe care parlamentul nu face nimic de şase luni. Practic, există posibilitatea ca opoziţia să afle că guvernul intenţionează să-şi angajeze răspunderea pe o lege, să depună în parlament o lege identică, pe care să nu facă nimic şi să blocheze, astfel angajarea răspunderii. Mă întreb dacă majoritatea din comisia de învăţământ de la Senat, care aparţine opoziţiei, nu e tot o majoritate toxică”, a comentat Buda.
Amintim, Curtea Constituţională a României a decis astăzi că asumarea răspunderii Guvernului pe Legea Educaţiei este neconstituţională. Votul în interiorul CCR a fost de 5 la 4.
Curtea a decis că există un conflict de constituţionalitate între Parlament şi Guvern, ca urmare a deciziei Guvernului de asumare a răspunderii pe Legea Educaţiei.

Comenteaza