Buda: Proiectul “România educată”, foaie de parcurs vitală pentru viitorul sănătos al țării noastre

Buda: Proiectul “România educată”, foaie de parcurs vitală pentru viitorul sănătos al țării noastre
Daniel Buda, europarlamentar PPE | Foto: © European Union - Source: EP

Europarlamentarul clujean, Daniel Buda, spune că demersul președintelui Klaus Iohannis de lansare a proiectului “România educată” este "un demers pe cât de important pe atât de esențial pentru sectorul educației".

Preşedintele PNL Cluj menţionează faptul că, "în ultimii 29 de ani, fiecare guvern a intenționat să facă din educație o prioritate națională. Atâta doar că viața a bătut filmul".

"Pact pentru educație, sub 6 la sută din PIB pentru educație, tehnologizare, programe de lapte, corn, miere, măr, fructe și legume, manuale virtuale, manuale cu greșeli flagrante și rușinoase, miniștri neperformanți și analfabeți", aminteşte Buda.

Europarlamentarul clujean atrage atenţia că, potrivit statisticilor, aproape 30% dintre copiii români de până la 18 ani au renunţat la studiile obligatorii, cu 10% mai mult decât acum doi ani şi cu 7% mai mult faţă de media europeană.

"Aproximativ o cincime dintre elevii români rămân cu cel mult opt clase, în vreme ce peste 75% dintre copiii rromi abandonează şcoala înainte de a împlini vârsta de 14 ani. 37% dintre tinerii de 15 ani sunt analfabeţi funcţional, iar 43% dintre copiii cu dizabilităţi nu sunt înscrişi în nicio formă de învăţământ, potrivit INS", arată Daniel Buda.

Europarlamentarul clujean atrage atenţia că "toți acești copii care renunță la școală sunt condamnați deja la șomaj sau locuri de muncă prost plătite, sărăcie și marginalizare socială. 
Sistemul învechit de educație, bazat pe realitatea socială românească și dezinteresul absolut pentru rezolvarea problemelor sistemului de educație pe care l-au demonstrat ultimele guverne ne fac să fim singura țară din UE cu trend de creștere a abandonului școlar. Ceea ce înseamnă un procent tot mai mare de viitoare populație activă care va trăi din ajutoare sociale sau sub limita pragului de sărăcie.

Dezastrul din educație este un rezultat al populismului deșănțat al guvernărilor pesediste perindate de-a lungul timpului în fruntea țării. Orice atinge pleiada presupus social-democrată, în fapt un grup de interese, oameni ajunși în cele mai înalte funcții ale statului român, devine un eșec pe termen lung care este greu de corectat". 

În acest context, spune Buda, proiectul “România educată” lansat de președintele Klaus Iohannis reprezintă, "fără îndoială, oxigenul educației românești, bariera împotriva analfabetismului funcțional pe care, din păcate, îl regăsim în cele mai înalte sfere politice dar pe care trebuie să îl eradicăm de urgență".

"Nu vorbim de milioanele de manuale tipărite cu greșeli crase și asumate ca fiind normale. Nici măcar de faptul că elevii cei mai mici sunt îndopați cu zer și făină fără valențe nutritive atât de necesare unui organism în creștere, pompos administrate ca ”Programul laptele și cornul”. Este vorba de a împiedica acest guvern nociv al PSD-ALDE de a alunga elitele din țară, de a transforma românii în asistați sociali, de a încuraja nemunca, munca la negru sau abandonul școlar", mai precizează europarlamentarul clujean. 

"Programul “România educată” este un răspuns la orice intenție a Guvernului de a te vrea needucat și sărac, ca să îngroși rândul de la asistența socială sau câmpurile agricole din statele europene. Programul “România educată” este pașaportul fiecărui român pentru a căpăta respectul în Europa și în lume!", conchide Daniel Buda.

Comenteaza