Buda se războieşte cu USL pe tema Constituţiei

Buda se războieşte cu USL pe tema Constituţiei
Ignorarea rezultatului referendumului din 2009 reprezintă un act de dispreţ la adresa cetăţenilor din România, susţine președintele PDL Cluj, Daniel Buda, după ce o propunere a partidului pe care-l reprezintă a fost respins de comisia de revizuire a constituţiei.

 

Amendamentul se referă la introduce în Legea Fundamentală Parlamentul unicameral format din maximum 300 de parlamentari. "E un act de dispreț la adresa cetățenilor României", spune Buda după ce amendamentul a fost respins.

"Este inadmisibil ca într-un stat democrat și european, votul covărșitor al cetățenilor României, exprimat prin Referendumul din 2009 să fie ignorat cu desăvârșire, această comisie parlamentară demonstrându-ne încă o dată, că acest proces de revizuire face parte din jocul politic murdar al celor de la USL. Legea fundamentală este a tuturor cetăţenilor României, nu doar a unei majorităţi parlamentare vremelnice, acest lucru însemnând că ea trebuie să fie rezultatul unui consens care să cuprindă atât clasa politică, cât şi societatea civilă", susţine Buda într-un comunicat de presă.

La referendumul din noiembrie 2009, 77,8% din alegători s-au pronunţat în favoarea parlamentului unicameral, iar 88,8% au votat pentru reducerea numărului de parlamentari, prezenţa fiind de 50,95%.

Comenteaza