Buda, supărat pe Guvernul PSD-ALDE: Bagă românii în spital! Dar nu în cele Regionale

Buda, supărat pe Guvernul PSD-ALDE: Bagă românii în spital! Dar nu în cele Regionale
Daniel Buda, europarlamentar PPE | Foto: © European Union - Source: EP

Eurodeputatul clujean, Daniel Buda, afirmă că guvernul PSD-ALDE este "cea mai gravă boală abătută asupra românilor", precizând că executivul a "ales să aloce de 14 ori mai puțin decât guvernanții din Germania pentru sănătatea fiecărui locuitor". 

"Epopeea Spitalelor Regionale de Urgență este fără început dar și fără sfârșit. În mai bine de 2 ani de guvernare pesedistă, asistăm la cea mai cronică îmbolnăvire a sistemului de sănătate. În 2016, Liviu Dragnea anunța că în conformitate cu programul de guvernare, până în 2020 vor fi construite opt spitale regionale. Zilele acestea, Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat că nu vom avea aceste spitale gata nici măcar în 2024, iar construcția va începe cel mai devreme în 2020-2021", a declarat preşedintele PNL Cluj, Daniel Buda.

Eurodeputatul precizează că România beneficiază de 150 de milioane de euro din fonduri europene pentru construcția celor trei spitale regionale de la Cluj-Napoca, Craiova și Iași, proiecte care au fost aprobate încă din luna iulie 2015.

"Timp de trei ani, guvernanții nu au fost capabili să înceapă demersurile necesare astfel încât construcția spitalelor regionale să devină o realitate. România nu își permite să piardă șansa oferită de Uniune de a avea trei spitale regionale la standarde europene. Să nu uităm faptul că România se clasează pe ultima poziție la nivelul Uniunii Europene în ceea ce privește procentul din PIB alocat sănătății, altfel spus, guvernanții PSD-ALDE au ales să aloce de 14 ori mai puțin decât guvernanții din Germania pentru sănătatea fiecărui locuitor. În acest context și în condițiile în care infrastructura spitalelor de stat din România este una precară, accesul la servicii medicale de înaltă calitate este redus, iar exodul medicilor este un fenomen ce ia în continuare amploare, construția celor trei spitale regionale devine o necesitate stringentă, ce nu poate fi amânată pe fondul iresponsabilității guvernanților", subliniază europarlamentarul clujean.

Daniel Buda spune că "guvernul PSD-ALDE dă cu piciorul milioanelor de euro de la Uniunea Europeană privând Clujul, Iaşiul și Craiova de a avea spitale moderne care să deservească milioane de cetăţeni din regiunile ţării", pentru că nu a fost în stare să "fructifice fondurile existente pentru construcția spitalelor regionale care se ridică la 150 de milioane de euro de la Comisia Europeană".

"Degeaba la Parlamentul European, ne zbatem pentru finanțări ridicate, dacă de la nivelul guvernului României, se dă cu piciorul sansei românilor la sănătate. În Parlamentul European am reușit să majorăm gradul de cofinanțare de la 50 la 85% din partea Comisiei Europene pentru construirea spitalelor. Din păcate, eforturile noastre sunt umbrite de guvernanții PSD-ALDE care aleg să ignore milioanele de euro de la UE și să atenteze la sănătatea și siguranța românilor. În aceste condiţii, îndrăzneşte să crezi că în Guvernul PSD-ALDE nu mai este vreun om sănătos la cap!", conchide Buda.

Comenteaza