Bugetul de stat şi cel al asigurărilor sociale, adoptate pe articole de Parlament

Bugetul de stat şi cel al asigurărilor sociale, adoptate pe articole de Parlament
Plenul reunit al Parlamentului a adoptat joi, pe articole, proiectul bugetului de stat şi cel al asigurărilor sociale pe 2018, urmând ca vineri, de la ora 12.00, să se dea votul final.

Au fost aprobate bugetele pentru toţi ordonatorii de credite, printre care Ministerul Economiei, Ministerul Energiei, Ministerul Cercetării şi Inovării, Ministerul Românilor de Pretutindeni, Ministerul Apelor şi Pădurilor, Ministerul Turismului, Ministerul Consultării Publice şi Dialogului Social.

Plenul reunit al Parlamentului a adoptat, miercuri, pe articole, în forma aprobată de comisiile de specialitate, bugetele pe anul 2018 pentru 19 instituţii, printre care Ministerul Finanţelor, Ministerul Justiţiei, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Muncii.

De asemenea, au fost adoptate pe articole bugetele pentru anul 2018 pentru: Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Tineretului şi Sportului, Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Mediului, Ministerul Transporturilor, Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Sănătăţii.

Parlamentarii au mai votat pe articole bugetele pe anul 2018 pentru Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Ministerul Public, Agenţia Naţională de Integritate, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.

Premierul Mihai Tudose a declarat, joi, că nu are emoţii cu privire la votul pe care Parlamentul îl va da cu privire la legea bugetului de stat pentru anul 2018, afirmând că „toată lumea de bună-credinţă a înţeles că ăsta e bugetul" şi „asta e ţara"

„Nu am emoţii. Din discuţiile pe care le-a avut cu colegii, cu reprezentanţii altor grupuri parlamentare, toată lumea de bună-credinţă a înţeles că ăsta e bugetul, asta e ţara, astea sunt priorităţile", a declarat premierul Mihai Tudose, întrebat dacă are emoţii cu privire la votul pe care Parlamentul îl va da legii bugetului de stat pentru anul 2018.

 

Comenteaza