Cade sau nu Guvernul Dăncilă? Câţi parlamentari pro-moțiune a numărat PNL

Cade sau nu Guvernul Dăncilă? Câţi parlamentari pro-moțiune a numărat PNL

Ludovic Orban a anunţat că este posibil ca 247 de parlamentari să voteze pentru moţiunea de cenzură la adresa Guvernului Dăncilă. Liderul PNL a precizat că nu există semnale că semnatarii moţiunii nu vor participa la vot.

 

„Începe săptămâna decisivă. PNL e mobilizat la maxim pentru a asigura reuşita moţiunii de cenzură. Toţi parlamentarii PNL vor fi prezenţi şi vor vota la vedere în favoarea moţiunii de cenzură. De asemenea, echipele de negociere ale PNL continuă discuţiile pe tot parcursul acestei săptămâni cu parlamentari independenţi, din PSD sau parlamentari din grupul minorităţilor naţionale pentru a convinge un număr cât mai mare de parlamentari, în afară de cei 237 care au semnat moţiunea să vină la vot şi să voteze moţiunea de cenzură”, a afirmat Ludovic Orban, la finalul şedinţei de luni a BEX al PNL, de la Parlament.

Preşedintele liberal a mai spus că „un număr de 244, este socoteala noastră, dacă vor vota moţiunea de cenzură şi cei trei parlamentari care şi-au anunţat trecerea la Pro România se poate spune că suntem la 247. De asemenea, în ceea ce priveşte dispozitivul nostru de voturi, până în prezent nu există semnale privind neparticiparea la vot din partea nici unuia dintre semnatari”.

Moţiunea de cenzură va fi dezbătută şi votată în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului de joi, care începe cu ora 10.00. Numărul necesar adoptării moţiunii este de 233 de aleşi.

Printre semnatarii moţiunii de cenzură se numără foştii parlamentari social-democraţi Mihăiţă Găină, Emanoil Savin, Ioan Talpoş, precum şi deputatul PSD Marius Bota.

Deputaţii Cornel Itu şi Horia Nasra au renunţat la PSD şi s-au alăturat grupului parlamentar Pro Europa. Anunţul va fi făcut în plenul Camerei Deputaţilor. Şi deputatul neafiliat de Olt, fost membru ALDE Mihai Niţă, s-a alăturat aceluiaşi grup parlamentar.

Dăncilă va discuta, luni, cu parlamentarii PSD înaintea votului de joi asupra moţiunii - surse

Viorica Dăncilă se va întâlni, luni, de la ora 15.00, cu deputaţii şi senatorii din grupurile parlamentare ale PSD precum şi cu membri din Guvern, au declarat surse politice, pentru MEDIAFAX. Discuţiile au loc în contextul în care moţiunea de cenzură va fi dezbătută şi votată joi de Legislativ.

Printre semnatarii moţiunii de cenzură se numără foştii parlamentari social-democraţi Mihăiţă Găină, Emanoil Savin, Ioan Talpoş, precum şi deputatul PSD Marius Bota.

Premierul a afirmat, în mai multe rânduri, că moţiunea de cenzură nu va trece şi că va veni în Parlament cu remanierea guvernamentală, după moţiune.

Despre subiect, Ludovic Orban a afirmat, luni, este posibil ca 247 de parlamentari să voteze pentru dărâmarea Guvernului.

Liderul senatorilor PSD Cosmin Preda, senatorii social-democraţi Paul Stănescu şi Viorel Arcaş şi deputatul PSD Andrei Pop s-au abţinut la votul privind respingerea citirii moţiunii de cenzură în plenul reunit de miercuri, deşi au fost prezenţi în sală. Au fost absenţi 26 de social-democraţi de la vot. Ordinea de zi a şedinţei a fost respinsă cu 194 împotrivă, 181 pentru, o abţinere, iar trei nu au votat.

Preşedintele Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu a declarat, miercurea trecută, că PSD a pierdut matematic majoritatea în Parlament.

Moţiunea de cenzură a fost citită joia trecută în Parlament şi urmeaz

Comenteaza