Cameră: Demiterea preşedintelui, cu majoritatea voturilor cetăţenilor înscrişi pe listele electorale

DISTRIBUIE
Camera Deputaţilor a aprobat cererea de reexaminare a preşedintelui Traian Băsescu la ordonanţa 103/2009 privind referendumul, stabilind ca demiterea preşedintelui României să fie aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor cetăţenilor înscrişi pe listele electorale.
Iniţial, textul privind referendumul prevedea că demiterea preşedintelui României este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate, la nivelul ţării, ale cetăţenilor care au participat la referendum.
Cererea de reexaminare a lui Traian Băsescu la ordonanţa 103/2009 a fost adoptată cu 165 voturi "pentru", unul "împotrivă" şi o abţinere.
DISTRIBUIE
Comenteaza