Camera Deputaţilor dezbate proiectul de lege pentru stabilirea datei alegerilor locale

Camera Deputaţilor dezbate proiectul de lege pentru stabilirea datei alegerilor locale

Camera Deputaţilor dezbate, miercuri, în calitate de for decizional, proiectul de lege pentru stabilirea datei alegerilor locale în 27 septembrie. Legea a trecut marţi de senatori, cu amendamente.

Şedinţa Camerei Deputaţilor este programată să înceapă la ora 11.00

De la ora 10.00, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi are pe ordinea de zi ”Proiect de Lege privind stabilirea datei alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020, precum şi a unor măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a acestora”.

Proiectul stabileşte ca data alegerilor locale să fie 27 septembrie, această dată fiind rezultatul unei dezbateri publice şi al poziţionării majorităţii formaţiunilor politice. 

Legea, dezbătută în regim de urgenţă, a fost adoptată, marţi, de către senatori, cu amendamente.

A fost admis un amendament al senatorilor PSD Şerban Nicolae şi Radu Oprea care prevede că partidele vor putea folosi şi subvenţiile de la bugetul de stat pentru finanţarea campaniei electorale. 

”La alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020, prin derogare de la prevederile art. 25 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, contribuţiile partidelor politice pentru campania electorală prevăzute la art. 30 din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pot proveni şi din sursa de finanţare prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”, arată amendamentul social-democraţilor la proiectul de lege.

De asemenea, „În cazul prevăzut la alin. (1), prin derogare de la prevederile art. 28 alin. (4) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, fiecare partid politic utilizează câte un cont bancar distinct”, conform unui alt amendament admis de Comisia juridică la raportul de adoptare pentru iniţiativa legislativă.

Un alt amendament admis, formulat de senatorul PSD Radu Preda şi senatorul neafiliat Doru Bădulescu, permite partidelor care nu au grupuri parlamentare să aibă reprezentanţi în secţiile de votare.

”În a treia etapă, birourile electorale ale secţiilor de votare se completrează cu reprezentanţii partidelor politice, alianţelor politice şi electorale care au ca membri cel puţin 6 senatori sau 10 deputaţi”, arată amendamentul admis.

Comisia juridică a Senatului a respins amendamentul USR care prevedea ca alegerile locale să se desfăşoare timp de două zile, pe 26 şi 27 septembrie, pentru a evita aglomeraţia în secţiile de votare şi pentru a respecta normele sanitare impuse de autorităţi de prevenire a infectării cu noul coronavirus.

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunţat, marţi, după adoptarea proiectului privind stabilirea datei alegerilor locale la 27 septembrie, că în 2 august trebuie constituit Biroul Electoral Central. Candidaturile se depun până în 18 august, iar campania electorală începe în 28 august

Etichete
Comenteaza