Camera Deputaţilor: Propunerea de majorare a alocației pentru copii la 200 de lei, respinsă

Camera Deputaţilor: Propunerea de majorare a alocației pentru copii la 200 de lei, respinsă
Camera Deputaților a respins, marți, propunerea legislativă inițiată de PNL privind majorarea la 200 lei a cuantumului alocației de stat pentru copii.

Comisia pentru muncă a propus respingerea inițiativei legislative pentru modificarea art.3 alin.(1) din Legea nr.61/1993 privind alocația de stat pentru copii, "întrucât măsurile propuse implică cheltuieli bugetare suplimentare, iar inițiatorii nu precizează sursele financiare necesare".

Potrivit Agerpres, la dezbateri, deputatul PSD Tudor Ciuhodaru a spus că proiectul de lege este copy-paste după un proiect inițiat de el într-o sesiune anterioară. Potrivit lui Ciuhodaru, proiectul inițiat de PNL este, însă, "prost făcut din punct de vedere legislativ".

Liberalul Dumitru Oprea a precizat că între Marea Britanie și România există o diferență mare din punctul de vedere alocației pentru copii, unde standardul este de 100 de euro pentru primul copil şi apoi creşte cu câte 65 de euro pentru fiecare alt copil.

"Solicitarea de 200 de lei ne-ar duce la 44 de euro, ceea ce înseamnă foarte puțin față de țările semi-dezvoltate din UE. Sunt copiii noștri care ar trebui să aibă parte de o viață decentă", a adăugat Oprea.

Deputatul PMP Ionuț Simionca a anunțat că partidul său susține majorarea cuantumului alocației pentru copii la 200 de lei.

Reprezentantul USR Mihai Cătălin Botez a precizat că Uniunea nu susține acest proiect, dar "încurajează elaborarea unui proiect care să urmărească o cheltuire mai eficientă".

Propunerea legislativă a fost respinsă anterior și de Senat, Camera Deputaților fiind for decizional.

 

 

Comenteaza