Când „Totul pentru front, totul pentru victorie!” devine „Scopul scuză mijloacele”

Ultimii naivi care mai nutreau credinţa că partidele politice dâmboviţene ar fi oareşce organizaţii alcătuite din oameni dedicaţi trup şi suflet slujirii interesului neamului ar trebui să fie aduşi la realitate de simpla lecturare a numelor câtorva dintre candidaţii susţinuţi de partide pentru funcţii de primari.

Două sunt categoriile de candidaţi care demonstrează că pe onor partidele noastre le doare la patină de interesul comunităţilor pe care ar trebui să le administreze viitorii primari: habarniştii şi puşcăriabilii. În prima categorie se încadrează candidaţii a căror pregătire şi experienţă profesională nu-i recomandă sub nici o formă pentru „jobul" de administrator al unei comunităţi, fie ea cât de mică. Cel mai proeminent exemplu al momentului este controversatul Marian Munteanu. Dincolo de dilema naţională „simbol sau legionar", din punct de vedere profesional, fostul lider al studenţilor e filolog şi, până acum, n-a demonstrat că ar avea ceva aptitudini manageriale, care să-l recomande drept un măcar dezirabil administrator al ditamai capitalei cu peste un milion de trăitori în aria de interes. Nu că pesedista Gabriela Vrânceanu Firea, ca fostă vedetă TV, ar fi mai calificată pentru o asemenea ocupaţie, dar mai ştii, poate o iniţiază în tainele „meseriei" colegul de habitat, primarul Pandele, că doar ce mi-e Voluntariul, ce mi-e Bucureştiul?

Nu că n-am avea şi în Cluj asemenea exemple, iar cel mai proaspăt este preotul-jurnalist (sau jurnalistul-preot, încă nu e clară ordinea prioritară a preocupărilor) Dinu Criste, propus de PSD drept primar al celei mai mari comune din ţară. Figură publică beneficiară de relativă notorietate, ca fost om de televiziune, în afară de bune intenţii, Criste nu prea are ce oferi, în acest moment, ca proiect managerial fezabil, floreştenilor. E drept PSD-ul şi-a mai spălat din păcate prin decizia (e drept, discutabilă din mai multe puncte de vedere) de a susţine pentru funcţia de primar al Clujului un manager validat, chiar dacă, până în acest moment, Octavian Buzoianu n-a fost capabil să propună clujenilor nici măcar o tentativă de proiect mai de Doamne-ajută, nedepăşind încă nivelul de candidat-balon de săpun.

Dar, mai anii trecuţi, a mai existat un personaj care, la momentul cocoţării pentru prima oară în fotoliul de primar, n-avea nici cea mai mică urmă de experienţă sau pregătire profesională pentru aşa o treabă, deoarece până atunci nu condusese nici măcar doi oameni, avocatul Emil Boc. Iar lipsa oricărei aptitudini manageriale s-a făcut simţită cu prisosinţă de atunci încoace, atât în fruntea clădirii de pe Calea Moţilor cât şi la palatul Victoria. Ultimul exemplu de „performanţă managerială" marca Boc e modul în care a permis tandemului toxic de asfaltagii portocalii Diferit-Kiat să-şi bată joc un an întreg de nervii şi sănătatea clujenilor.

Şi totuşi, de ce asemenea habarnişti în ale administraţiei sunt susţinuţi cu atâta sârg de partide? Răspunsul e simplu: pentru că au notorietate. Marian Munteanu e fostul lider al Pieţei Universităţii, Firea şi Criste sunt foste vedete de televiziune iar Emil Boc, la momentul primei sale candidaturi, tocmai fusese declarat, alături de Mona Muscă, cel mai bun parlamentar român. Cu alte cuvinte, partidele politice n-au nici cel mai mic interes să pună omul potrivit la locul potrivit, le interesează doar acapararea funcţiei, altfel spus, accesul la ciolan, pe principiul: „Nu contează că nu-i de nasul lui funcţia de primar, important e să ajungă acolo, că pe urmă îi spunem noi ce are de făcut".

Cea de a doua categorie de candidaţi frauduloşi moral cu care mai toate partidele defilează în aceste alegeri sunt puşcăriabilii, oamenii cu dosare penale în lucru, iar cele mai proaspete exemple vin, poate nu întâmplător, din sud, mai cu seamă din capitală (şi, repetăm, ne referim doar la cei susţinuţi de partide). Lia Olguţa Vasilescu din Craiova, acuzată de fapte de corupţie, are, în continuare, PSD-ul, trup şi suflet lângă ea. De acelaşi sprijin roşu necondiţionat se bucură şi edilul sectorului 3, Robert Negoiţă, proaspăt acuzat de procurorii DNA de evaziune fiscală de peste 70 de milioane de lei. Marian Vanghelie şi-a făcut partid pentru a putea candida din nou şi e gata să-l ia de-a dreapta şi să-l lanseze în lupta pentru primăria generală a capitalei pe alt puşcăriabil, Adrian Severin, care a făcut România de râs la Bruxelles. Trimis la plimbare de judecători şi de opinia publică, Cristian Popescu-Piedone a fost recuperat de partidul puşcăriaşului Dan Voiculescu (cine se-aseamănă se-adună) PPU care îl ajută să strângă semnături pentru o nouă candidatură la sectorul 4.

Dar nici alte partide importante nu şi-au abandonat puşcăriabilii. Astfel UDMR continuă să-l susţină pe Raduly Robert pentru funcţia de primar în Miercurea Ciuc, iar liberalii refuză să-l lase din braţe pe Cătălin Flutur din Botoşani. Până în acest moment, în Cluj nu avem asemenea candidaţi. E drept, Mihai Seplecan se visează primar deşi e anchetat de procurori pentru fals şi uz de fals (povestea cu diploma falsificată), dar, cel puţin deocamdată, personajul nu e asumat de nici o formaţiune politică.

Şi totuşi, de ce acceptă, mai ales partide importante, cu pretenţii, să se compromită defilând în alegeri cu „puşcăria" la înaintare? Şi aici răspunsul e la fel de simplu: pentru că inculpaţii cu pricina aduc voturi. De ce obţin voturi puşcăriabilii? Ei bine, la întrebarea astea nu mai trebuie să răspundă partidele, ele doar profită de situaţie. Trăieşte şi lasă şi pe alţii să trăiască, spune o vorbă. Se pare că mutantul românesc cu drept de vot a transformat-o în: Fură, dar lasă-mă şi pe mine să trăiesc.