Candidat la Primăria Câmpia Turzii, plasat sub control judiciar de DNA pentru trafic de influență

Candidat la Primăria Câmpia Turzii, plasat sub control judiciar de DNA pentru trafic de influență

DNA l-a plasat sub control judiciar pe liderul ALDE Diaspora, clujeanul Avram Gal, pentru trafic de influență, potrivit unui comunicat al parchetului anticorupție. El ar fi primit mită peste 400 de mii de lei ca să ajute o firmă să câștige contracte cu Unifarm pentru achziția de echipamente anti-COVID.

Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitaţi pagina principală ZIUA DE CLUJ

„În perioada 16-23 martie 2020, inculpatul ar fi pretins bani (aproximativ 600.000 lei) de la reprezentantul unei firme private, lăsându-l să creadă că ar avea influență asupra funcționarilor unei companii naționale, iar în schimbul banilor ar putea să îi determine să își exercite atribuțiile de serviciu astfel încât compania de stat să cumpere, în baza unui contract, echipamente de protecție împotriva COVID, de la firma respectivă.

Din banii pretinși, reprezentând o treime din profitul pe care o firma urma să îl obțină de pe urma derulării contractului privind echipamentele de protecție, în perioada 14 aprilie 2020 – sfârșitul lunii mai 2020, inculpatul ar fi primit de la reprezentantul societății comerciale, suma de 371.000 lei (printr-o firmă și o asociație, dar și în numerar) și bunuri în valoare de 69.940 lei”, arată DNA, citat de g4media.ro.

Este liderul ALDE Diaspora și al ALDE Câmpia Turzii. El și-a anunțat recent candidatura la primăria Câmpia Turzii. Este președinte al New Life International Evangelical Association, o asociație influentă de evangheliști.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza