Carmen Iohannis, soția președintelui, a votat la Sibiu

Carmen Iohannis, soția președintelui, a votat la Sibiu
Carmen Iohannis a declarat duminică, la ieșirea de la secția de votare nr. 68 din municipiul Sibiu, că a votat "pentru un viitor mai bun".

"Am votat pentru o Românie mai bună, pentru un viitor mai bun, pentru o Românie de care să ne bucurăm și în care să ne găsim bucuria", a spus soția președintelui. Ea a spus că speră din tot sufletul ca toată lumea să vină la vot.

"Mai ales pe tineri ne bazăm, ei sunt viitorul nostru", a spus soția președintelui,explicând că nu a putut vota la București, împreună cu șeful statului, pentru că ea are actul de identitate cu domiciliul în municipiul Sibiu, relatează Agerpres.

Potrivit acesteia, președintele Klaus Iohannis "s-ar putea să vină astăzi la Sibiu". Carmen Iohannis a votat duminică, la secția nr. 68 din municipiul Sibiu, după ce a fost la slujba de la biserică. Președintele a votat duminică, la ora 09:00, la București, la secția de la Liceul Jean Monnet.

 

Comenteaza