Cazanciuc: Afirmaţia lui Băsescu despre un "ziarist important" afectează credibilitatea magistraţilor

Cazanciuc: Afirmaţia lui Băsescu despre un
Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat, joi, că afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu conform cărora "decizii de procurori au fost controlate de un ziarist important" sunt de natură să afecteze credibilitatea magistraţilor.

Cazanciuc a precizat că respectivele declaraţii au fost făcute "în nota proprie a domnului preşedinte".

"Orice informaţii cu privire la judecători şi procurori, mai ales când vin de la un oficial, şi orice suspiciune sunt de natură să afecteze credibilitatea. Se câştigă foarte greu credibilitatea, prin mult efort, şi se pierde foarte uşor", a mai spus Robert Cazanciuc, citat de Mediafax.

Ministrul Justiţiei a adăugat că astfel de afirmaţii precum cele făcute de şeful statului, lansate în spaţiul public fără a exista "chestiuni mai concrete", nu sunt de natură să contribuie la creşterea prestigiului justiţiei.

Robert Cazanciuc a adăugat, legat de afirmaţiile şefului statului, că ar trebui sesizată Inspecţia judiciară, care ar trebui să analizeze declaraţiile.

"Inspecţia judiciară are propriile proceduri, chiar şi atunci când informaţiile par să fie mai puţine", a mai spus ministrul.

Şi judecătorul Horaţius Dumbravă, membru al CSM, a cerut, miercuri, sesizarea Inspecţiei Judiciare cu privire la declaraţiile făcute de preşedintele Traian Băsescu, potrivit cărora anumite "decizii de procurori au fost controlate de un ziarist important".

Afirmaţiile preşedintelui a fost făcută în context în care acesta a vorbit despre "sistemul" la care a făcut referire în declaraţii ale sale anterioare, precizând că "reminiscenţele vechi s-au transferat şi generaţiei noi şi s-ar putea să vedeţi cum decizii de procurori au fost controlate de un ziarist important".

Preşedintele a fost solicitat, în timpul unei emisiuni a postului B1TV, să facă precizări în legătură cu afirmaţia sa potrivit căreia acest sistem este doar îngenuncheat, nu a dispărut.

"(...) la instituţii, unde nu-i curăţat, parte din sistemul de securitate ... Poliţia... aceea este încă obedientă faţă de preşedinţii de Consilii Judeţene, faţă de decizia politică şi mulţi dintre ei se căciulesc pentru o funcţie", a menţionat el.

"Aici mă refer la tot. Să nu credeţi că şeful 'Doi şi un sfert', care a fost schimbat de curând, a fost schimbat de florile mărului", a adăugat el.

Traian Băsescu a mai spus despre "Doi şi un sfert" că ar fi "obedient politicului".

"Dacă se va deschide mai mult din dosarul de la Cluj, cu preşedintele CJ, Uioreanu, veţi putea constata", a mai arătat Băsescu.

Comenteaza