CC judecă joi alte nouă contestaţii privind alegerile, printre care una a Monicăi Macovei

CC judecă joi alte nouă contestaţii privind alegerile, printre care una a Monicăi Macovei
Curtea Constituţională (CC) judecă joi alte nouă contestaţii în care se solicita anularea primului tur al alegerilor prezidenţiale, printre care una înaintată de Monica Macovei, după ce miercuri a respins toate cele 12 sesizări similare.

Cele nouă contestaţii pe care CC le va judeca joi au fost înaintate de Raul-Alex Terme, Geanina Stefany Florentina Iova, Costel Petre, Iulia Colici, Diana Gloria Salaoru, Ioan Marcu, Gabriel Meca, Ioan Andrica şi Monica Macovei.

Curtea Constituţională a respins, miercuri, toate cele 12 contestaţii în care se solicita anularea primului tur al alegerilor prezidenţiale, fiind reclamat modul în care s-a desfăşurat scrutinul la secţiile de votare din străinătate.

Curtea Constituţională arăta, într-un comunicat de presă transmis MEDIAFAX, că au fost respinse, cu unanimitate de voturi, cererile de anulare a alegerilor prezidenţiale formulate de Diana Fanea, Dragoş Nicolae Şaramet, Irina Nedelcu, Antonio Alexandru Voinescu, Daniel Ionuţ Bogdan, Amandi-Bianka Budai, Cezar Cernea, Iosif Karoly Kiss şi Octavian Andre Antony.

De asemenea, CC a respins, tot cu unanimitate de voturi, contestaţiile formulate de Gheorghe Funar, care a candidat ca independent la alegerile prezidenţiale, Ştefan Stan, preşedinte al Partidului pentru Reconstrucţia României, precum şi cererea de anulare a alegerilor trimisă de Partidul Solidarităţii Democratice pentru Şanse Egale şi pentru o Societate Mai Bună, Asociaţia pentru Cinstirea Memoriei Eroilor, Fundaţia Speranţa în Democraţie Pace şi Sănătatea Lumii (Fundaţia Speranţa) şi Federaţia Civică "Solidaritatea Democratică", împreună cu membrii fondatori.

Hotărârile Plenul CC în cazul celor 12 sesizări sunt definitive şi vor fi comunicate Biroului Electoral Central. Argumentaţiile reţinute în motivarea soluţiilor pronunţate de CC vor fi prezentate în cuprinsul hotărârilor, care se vor publica în Monitorul Oficial.

Cele 12 sesizări au fost înregistrate la Curtea Constituţională începând de luni, după încheierea primului tur al alegerilor prezidenţiale.

Surse oficiale au declarat, pentru MEDIAFAX, că în sesizările de la CC au fost reclamate modul în care s-a desfăşurat scrutinul la secţiile de votare din străinătate, neregulile, dar şi scandalurile care au însoţit alegerile prezidenţiale.

Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a declarat, marţi, că legea spune că pot face astfel de contestaţii numai cei care au candidat în alegeri sau partidele care au propus candidaţi, însă vor fi analizate toate sesizările care au ajuns la CC, majoritatea fiind "transmise pe net".

Întrebat dacă se poate dovedi o eventuală fraudă la alegeri, care să poată duce la o decizie de anulare a scrutinului din 2 noiembrie, Augustin Zegrean a spus că, la judecată, nu judecătorul trebuie să administreze probe, ci cel care face o susţinere trebuie să vină cu dovezi.

"Faptul că se spune la televizor, în presă sau pe stradă că s-au fraudat (alegerile prezidenţiale, n.r.), asta auzim de fiecare dată. Unii dintre candidaţi chiar au anunţat dinainte că e fraudă", a spus Augustin Zegrean.

Potrivit prevederilor legale, cererea de anulare a alegerilor se poate face de partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale reprezentate în Consiliul Minorităţilor Naţionale şi de candidaţii care au participat la alegeri, în termen de cel mult trei zile de la închiderea votării. Cererea trebuie motivată şi însoţită de dovezile pe care se întemeiază.

Curtea Constituţională anulează alegerile în cazul în care votarea şi stabilirea rezultatelor au avut loc prin fraudă de natură să modifice atribuirea mandatului sau ordinea candidaţilor care pot participa la al doilea tur de scrutin. În această situaţie, Curtea va dispune repetarea turului de scrutin în a doua duminică de la data anulării alegerilor.

Contestaţiile trebuie soluţionate până vineri, 7 noiembrie, când, conform calendarului electoral, trebuie anunţate şi validate de către CC rezultatele primului tur.

Victor Ponta, candidatul alianţei PSD-UNPR-PC, a obţinut 40,44% din voturi în primul tur al alegerilor prezidenţiale, urmat de Klaus Iohannis (ACL), pentru care au votat 30,37% dintre alegători, şi de Călin Popescu Tăriceanu - 5,36%, conform rezultatelor finale provizorii anunţate marţi de Biroul Electoral Central.

 

Comenteaza