Ce a obținut România în urma summitului NATO de la Madrid. Anunțul ministrului Dîncu

Ce a obținut România în urma summitului NATO de la Madrid. Anunțul ministrului Dîncu
| Foto: Facebook.com/vasilesebastiandincu

Ministrul Apărării, clujeanul Vasile Dîncu, susține că, pentru România, summit-ul de la Madrid a adus cele mai importante garanții de securitate de când țara noastră este membru NATO. 

„Summit-ul NATO de la Madrid s-a încheiat cu decizii foarte importante pentru viitorul alianței și pentru securitatea Europei. Pentru România, acest summit a adus cele mai importante garanții de securitate de când țara noastră este membru NATO.

• Creșterea prezenței înaintate și a apărării colective pe flancul estic: Statele Unite ale Americii au anunțat, prin președintele Joe Biden, suplimentarea numărului de militari în România, totodată președintele Franței, Emmanuel Macron a anunțat disponibilitatea Franței de a dezvolta actualul grup de luptă, a cărui națiune cadru este, la nivel de brigadă. În plus, prezența înaintată se va reflecta și în pre-poziţionare de echipamente, muniţie şi alte capabilități necesare unei prezențe robuste, concrete și puternice a NATO în această zonă a Europei;

• Noul concept strategic al NATO statuează Marea Neagră drept zonă de importanță strategică pentru NATO

• România va contribui la Fondul NATO de Inovare - un fond care va avea la dispoziție 1 miliard de dolari pentru următorii 15 ani, pentru dezvoltarea de tehnologii pentru ca Alianța să răspundă provocărilor critice de apărare şi de securitate și va participa cu două centre de testare la acceleratorul DIANA al Alianței („Defence Innovation Accelerator for the North Atlantic”).

România devine, după acest summit, o parte mult mai importantă a teritoriului pe care îl apără NATO”, a transmis Vasile Dîncu.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

Comenteaza
loading...