Ce le transmite europarlamentarul clujean Vasile Dîncu (PSD) partenerilor din coaliție: „Dacă se retrag de la guvernare, să plece începând de azi”

Ce le transmite europarlamentarul clujean Vasile Dîncu (PSD) partenerilor din coaliție: „Dacă se retrag de la guvernare, să plece începând de azi”
| Foto: Foto: Facebook Nicolae Ciucă

În apropierea alegerilor, liberalii și social democrații continuă să își arunce „săgeți” cu iz electoral. Cea mai recentă, pe fondul scandalurilor care s-au ținut lanț în ultima vreme în coaliție, a venit din partea candidatului PNL la președinția României, Nicolae Ciucă.

Preşedintele PNL a afirmat, luni seară, că reprezentanţii formaţiunii rămân în Guvern ”doar pentru a împiedica escaladarea completă a abuzurilor”.

”Coaliţia de guvernare cu PSD se opreşte aici. Rămânem în Executiv doar pentru a împiedica escaladarea completă a abuzurilor pe care le pot realiza pentru a câştiga alegerile”, a spus Ciucă, într-un mesaj publicat, luni seară, pe Facebook.

În replică, purtătorul de cuvânt al PSD, senatorul Lucian Romaşcanu, a ironizat, anunţul făcut de preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, privind ”oprirea” coaliţiei de guvernare cu PSD.

La fel de acizi în replici sunt și liderii social democrați clujeni. Președintele PSD Cluj, europarlamentarul Vasile Dîncu, spune că Nicolae Ciucă depășește măsură decenței politice.

„Declarația dată de generalul civil Ciucă arată o atitudine disperat-deplorabilă a PNL de a duce candidatul lor în turul al doilea (al alegerilor prezidențiale – n.red). Domnul Ciucă era un om cu care am lucrat și pe care l-am respectat chiar și pentru unele neadecvări la viața politică. Dar acum depășește măsură decenței politice și a unei minime etici care ar trebui, totuși, să ne guverneze acțiunile indiferent de interes. Decizia discutabilă o CCR de blocare a candidaturii Dianei Șosoaca îl avantajează în primul rând pe candidatul Ciucă care se afla "shoulder to shoulder" cu distinsa sancționată.

Apoi dacă se retrag de la guvernare să plece începând de azi, să ne lase cu demagogia și grija față de democrația fragilă. Nu de alta, dar ne aducem aminte cum au scos mașinile militare pe străzi și nu ne-au lăsat să mergem la biserică de Inviere în pandemie, în timp ce ei se ocupau cu furăciunile din bani publici. Au văzut că nu merge cu sperietura războiului din zonă, acum trebuie să înghițim teoria pericolului intern. Nu merge!  Nu mai apărați democrația cu militării, D-le General!”, a spus Vasile Dîncu, pentru ZIUA de CLUJ.

Secretarul general al PSD Cluj, Alexandru Cordoș, crede că declarația liderului PNL creează instabilitate politică.

„Recenta declarație a domnului Nicolae Ciucă, care afirmă că PNL rupe coaliția, dar rămâne în Guvern pentru a preveni „abuzurile” PSD, nu doar că este absurdă, dar creează și instabilitate politică într-un moment în care România are nevoie de coerență și unitate. 

Acesta este un joc electoral clasic, în care PNL sacrifică interesul național în favoarea propriilor calcule politice.

Ciucă și PNL par să fie mai preocupați de construcția unui narativ electoral decât de realitățile economice și sociale. În loc să contribuie la stabilitatea guvernării, creează scenarii de „abuzuri” și „pericole” care nu există. PSD, în schimb, a demonstrat consecvență, cerând motivarea deciziilor la Curtea Constituțională, un gest care arată respectul nostru pentru democrație și transparență.

În mod clar, o Românie fără o majoritate politică stabilă riscă să piardă încrederea investitorilor, să înregistreze o reducere a ratingului de țară, o devalorizare a monedei și creșteri ale costurilor de finanțare. PSD va continua să facă tot posibilul pentru a asigura buna guvernare și să prevină blocajele, chiar dacă unii miniștri liberali ar putea încerca să tergiverseze avizarea unor acte normative în Guvern.

Spre deosebire de atitudinea destructivă și incoerentă a domnului Ciucă, care pare să prioritizeze interesele electorale în detrimentul stabilității naționale, Marcel Ciolacu a demonstrat un angajament ferm față de țară, cetățeni și dezvoltarea regională. Dovada acestui angajament vine din vizita sa la Cluj pentru a ”salva metroul”, un proiect esențial pentru infrastructura locală și modernizarea întregii regiuni. În contextul în care Clujul se confrunta cu riscul de a pierde finanțarea din PNRR, premierul Ciolacu a intervenit personal pentru a discuta cu autoritățile locale și a găsi soluții concrete”, a subliniat Alexandru Cordoș, pentru ZIUA de CLUJ.

În opinia secretarului general al PSD Cluj, de fapt, Nicolae Ciucă se teme. „Știe bine că nu va scăpa de judecata poporului, care cunoaște adevărul despre plagiatul său, ”faimoasa” carte său și lipsa sa de onoare, (referitor la activitatea sa din Nassiriya) oricât de mult ar încerca să îngroape aceste adevăruri. În loc să își asume responsabilitatea pentru acțiunile sale din trecut, domnul Ciucă încearcă să își câștige capital electoral aruncând țara în instabilitate”, a completat Cordoș.

Reamintim că anterior, Nicolae Ciucă, a afirmat, într-o emisiune televizată, că în momentul de faţă PNL a ”întrerupt orice dialog politic” cu PSD, el spunând că liberalii rămân la guvernare pentru a fi ”gardienii democraţiei şi libertăţii”.
 
”Nu mai e nici pauză operativă, nici pauză de orice natură, este absolut o încetare a dialogului politic. Cu mine nu va mai avea dialog politic”, a afirmat, la B1 Tv, liderul PNL despre cel de-al doilea lider al coaliţiei, Marcel Ciolacu.
 

 

Comenteaza