Ce nu spune nimeni despre legea antifumat (analiză)

Ca de obicei, mai toţi românii (printre care, din păcate, şi mulţi jurnalişti) îşi dau cu părerea, lansează scenarii apocaliptice fără să facă minimul efort de a se documenta asupra subiectului pe care îl dezbat. În cazul de faţă, toţi văd cluburi dând faliment şi fumători strânşi ciorchine cu berile sau cafelele în mână, pufăind în uşile restaurantelor sau cafenelelor.

În schimb, nimeni n-a remarcat un lucru simplu: că legea antifumat interzice, în toate spaţiile publice închise, doar fumatul tutunului. Practic, oriunde, în şcoli, spitale, restaurante, cluburi, cafenele, la locul de muncă sau oriunde doriţi dvs, cu o singură excepţie, este permisă utilizarea ţigării electronice. Singura restricţie impusă fumatului de abur sunt mijloacele de transport în comun.

Şi acum să vedem ce spune legea nr. 15/2016, care modifică legea nr. 349/2002. Altfel spus, să vedem care sunt noile prevederi ale „Legii pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor de tutun", aşa cum sună titlul complet al legii.

„Se interzice fumatul în toate spaţiile publice închise, spaţiile închise de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru copii. De la prezentele prevederi fac excepţie celulele pentru deţinuţi din penitenciarele de maximă siguranţă", spune noul al. (1) al art. 3, în vreme ce al. (1¹) precizează: „Se interzice complet fumatul în unităţile sanitare, de învăţământ, precum şi cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului, de stat sau private".

Lucrurile par extrem de clare. Să vedem acum, însă, ce înţelege legea în cauză prin fumat. Art. 2 lit e) spune că prin fumat se înţelege „inhalarea voluntară a fumului rezultat în urma arderii tutunului conţinut în ţigarete, ţigări de foi, cigarillos şi pipe".

Cu alte cuvinte, în sensul legii antifumat, a fuma în seamnă a inhala voluntar doar fum (nu şi aburi) dar şi acesta doar dacă rezultă în urma arderii tutunului. Practic nu există nici o lege în ţara asta care să îţi interzică să fumezi în restaurant, spre exemplu, cum făceam unii dintre noi în copilărie, o ţigară făcută din pănuşi de porumb înveliţi în hârtie de ziar.

Dar cel mai important, nu e considerat fumat trasul din ţigareta electronică. În fapt legea defineşte ţigareta electronică drept „un produs care poate fi folosit pentru consumul de vapori care conţin nicotină prin intermediul unui muştiuc sau orice componentă a acestui produs, inclusiv un cartuş, un rezervor şi dispozitivul fără cartuş sau rezervor".

Ceea ce nu spune nimeni este că marii câştigători ai legii antifumat nu vor fi nefumătorii, care, vezi Doamne, vor scăpa de fumatul pasiv, ci importatorii şi distribuitorii de ţigări electronice, care vor putea fi pufăite în continuare în cluburi, restaurante, cafenele, în sala de aşteptare în faţa cabinetului medical sau la birou, la locul de muncă, fără pericolul vreunei sancţiuni legale.

O singură restricţie include legea în privinţa utilizării ţigaretei electronice (da, chiar aşa spune legea, „utilizarea ţigaretei electronice", nu „fumatul ţigaretei electronice"), mijloacele de transport în comun, definite ca „orice vehicul utilizat pentru transportul contracost al persoanelor". Practic trasul din ţigara electronică este interzis doar în taxiuri, autobuze, troleibuze, tramvaie, trenuri, avioane sau în metrou. O discuţie ar suporta, poate, transportul naval, spre exemplu, o croazieră pe Dunăre sau prin Delta Dunării, puntea vaporului sau vaporaşului fiind, totuşi, un spaţiu deschis.

În concluzie, situaţia nu este nici pe departe atât de dramatică nici pentru fumători, care, probabil, se vor reorienta în număr tot mai mare spre pufăitul vaporilor ţigării electronice, nici pentru proprietarii de localuri cu spaţii închise, care ar putea oferi, spre exemplu, clienţilor narghilele, care, de asemenea, nu sunt interzise de legea antifumat.