Ce prevede ordonanţa hoţilor. Ce ascund sau nu vor să explice autorii

Măsuri oneroase de protecţie a corupţilor, unele ascunse în detalii mai puţin mediatizate până acum, alcătuiesc cel mai cinic act normativ emis vreodată în România după decembrie 1989

Liviu Dragnea spune că televiziunile manipulează şi că până şi el ar fi ieşit să protesteze în stradă dacă s-ar fi luat după televiziuni şi n-ar fi citit ordonanţa lui Iordache. Drept urmare, în continuare vă prezentăm, în detaliu şi cât mai explicit cu putinţă, prevederile care deschid larg uşa corupţiei, demonstraţie care va arunca în penibil toate tentativele jalnice ale şefului PSD şi ale ministrului-lacheu Florin Iordache de a convinge că, de fapt, „opera" lor canceroasă ar fi benignă.

Mârşăvia începe încă de la art.1, pct. 1 care modifică al. (3) al art. 269 din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal. Primul alineat al art. 269 spune: „Ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă", în vreme ce al. (3), în forma sa originală, adaugă „Favorizarea săvârşită de un membru de familie nu se pedepseşte".

În accepţiunea legii, membrii de familie sunt consideraţi părinţii, copiii, fraţii/surorile cu copiii lor şi soţul sau soţia, iar logica acestei prevederi derivă din considerentul că ar fi inuman să pretinzi unui părinte să ajute la condamnarea fiului său, unui fiu să nu-şi apere mama de cătuşe, unui frate să-şi „toarne" fratele sau unui soţ să-şi trimită soţia după gratii. Ei bine, ordonanţa lui Iordache include aici şi afinii până la gradul doi. Cu alte cuvinte, vor avea tot dreptul legal să pună beţe în roate înfăptuirii actului de justiţie inclusiv socrii, cumnaţii şi fii sau nepoţii soţului sau soţiei proveniţi din alte relaţii.

Aceluiaşi art. 269 ordonanţa îi mai adaugă un alineat, (4), care spune: „Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazul emiterii, aprobării sau adoptării actelor normative". Cu alte cuvinte, autorii actului banditesc au grijă să se protejeze ei înşişi de consecinţe penale, în condiţiile în care ordonanţa lui Iordache poate fi calificată, fără teama de a greşi, drept o favorizare a infractorilor.

Vine la rând maltratarea art. 297, care defineşte de acum celebrul abuz în serviciu. Despre mârşavul prag financiar arbitrar, potrivit căruia furtul nu e furt dacă nu sustragi măcar 200.000 de lei şi pe cine favorizează el, nu mai are sens să facem vorbire, pentru că deja se cunosc beneficiarii, în frunte cu Liviu Dragnea, Gabriel Oprea sau Dan Şova.

Dar lucrurile nu se opresc aici. Pentru extrem de puţinii fraieri care nu vor reuşi să se strecoare prin ochiurile sitei masiv lărgite de pragul financiar susmenţionat omul lui Dragnea a avut grijă să înjumătăţească pedeapsa de la între doi şi şapte ani de închisoare la între şase luni şi 3 ani sau amendă.

Şi, pentru ca mârlănia să fie completă, dacă Codul Penal încă în vigoare prevede ca pedeapsă complementară interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică, ordonanţa hoţilor a eliminat această prevedere, permiţând unui funcţionar condamnat pentru abuz în funcţie să ocupe, în continuare, nederanjat, funcţia de care a abuzat. Şi, fireşte, din nou, abuzul în funcţie nu mai e abuz în funcţie dacă e comis prin emiterea, aprobarea sau adoptarea unor acte normative.

Mergând mai departe, descoperim că art. 298, care reglementează neglijenţa în serviciu a fost abrogat în totalitate. Practic neglijenţa în serviciu a fost dezincriminată. Pentru a înţelege ce înseamnă acest lucru, să vedem ce spune art. 298: „Încălcarea din culpă, de către un funcţionar public, a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă prin aceasta se cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă". Ei bine, abrogarea acestui articol îi exonerează, spre exemplu, de orice răspundere penală pe cei doi pompieri care au dat aviz de funcţionare clubului Colectiv deşi nu îndeplinea condiţiile de apărare împotriva incendiilor.

Următorul atacat a fost art. 301, care defineşte conflictul de interese. Aici autorul şi-a demonstrat plenar aptitudinile disimulării diavolului în detalii. „Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani, sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică", era forma iniţală a primului alineat al articolului menţionat.

Într-adevăr, includerea persoanelor cu care cel în cauză s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii cinci ani printre cele care nu mai pot obţine foloase de nicio natură prin decizii ale funcţionarului public a generat situaţii absurde. Astfel, un parlamentar care a obţinut un al doilea mandat, conform acestei prevederi, n-ar mai fi putut să-şi angajeze drept consilieri la cabinetul parlamentar persoanele pe care le-a avut angajate în precedentul mandat.

Autorul ordonanţei a eliminat această categorie de persoane din textul art. 301 al. (1), numai că, „din greşeală", i-a scăpat pasta corectoare şi peste următoarea categorie de persoane cele din partea cărora funcţionarul public „a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură". Practic, prin această mişcare simplă, guvernul Grindeanu a legalizat şpaga. Dacă în schimbul unui contract mănos cu statul obţii o „atenţie" cu mai multe zerouri, e adevărat, poţi fi acuzat de luare de mită, dar, de râsul curcilor, nu mai eşti în conflict de interese.

În fine, ultima măgărie monumentală este adăugarea unui alineat în cadrul art. 290 din Codul de Procedură Penală (CPP), care defineşte denunţurile. „Denunţul se depune la organul de urmărire penală competent în termen de 6 luni de la data săvârşirii faptei prevăzute de legea penală", sună intruziunea lui Iordache în CPP. Acest lucru se traduce prin faptul că niciun denunţ făcut după mai mult de jumătate de an nu mai poate genera niciun efect juridic, nu mai poate fi considerat bază pentru deschiderea unui dosar penal.

Acest alineat adăugat de Iordache echivalează cu un termen de prescriere de doar jumătate de an pentru marea majoritate a actelor de corupţie din instituţiile statului, ştiut fiind că majoritatera anchetelor penale în astfel de cazuri pornesc de la un denunţ, urmat de culegerea probelor. Dacă un angajat al primăriei, să zicem, află şi deţine şi probe că primarul a comis un abuz în funcţie, e mai mult decât posibil ca, de teama că primarul ar putea afla de unde i se trage şi ar trece la represalii, pentru a nu risca să-şi piardă pâinea ar putea aştepta până respectivul primar n-ar mai fi în funcţie şi abia apoi ar avea curajul să meargă să-l demaşte. Dacă termenul de şase luni de la comiterea faptei va fi depăşit, denunţul bietului om n-ar mai avea nicio valoare, iar primarul infractor va scăpa basma curată.

În cele din urmă, un „mic amănunt": în ciuda minciunilor proferate de Florin Iordache şi Liviu Dragnea, niciuna din modificările de mai sus cu care PSD-iştii vor să mutileze Codul Penal nu a fost cerută de Curtea Constituţională.