Ce şanse mai are regionalizarea României

Primii care au reacţionat la anunţul premierului au fost cei din UDMR care, prin vocea preşedintelui lor executiv, Kovacs Peter, şi-au reafirmat opoziţia la orice tentativă de regionalizare a ţării.

„Poziția UDMR nu s-a schimbat, susținem în continuare faptul că înființarea regiunilor de dezvoltare cu atribuții administrative este neconstituțională, iar soluția nu este să introducem un nou nivel administrativ între administrația centrală și cea județeană, ci să formăm regiuni de dezvoltare economică performante, mai mici decât cele actuale. Potrivit inițiativei legislative a UDMR, România trebuie să funcționeze cu 16 regiuni de dezvoltare economică, ca o soluție eficientă din punct de vedere economic și financiar", a afirmat Kovacs.

Pe de altă parte, principalele două formaţiuni politice, PSD şi PNL îşi menţin punctul de vedere privind reîmpărţirea teritoriului ţării în opt regiuni. Cel puţin aşa susţin deputatul PSD Cornel Itu şi „ministrul administraţiei" în guvernul din umbră al PNL, preşedintele consiliului judeţean Alin Tişe.

Totuşi, chiar între cele două mari partide există o mică diferenţă de proiect. Dacă social-democraţii vor doar să introducă o verigă administrativă suplimentară între guvern şi judeţe, cu păstrarea acestora din urmă dimpreună cu tot aparatul lor administrativ, liberalii îşi propun desfiinţarea treptată a judeţelor prin reducerea continuă a prerogativelor actualelor structuri.

Amintim că, în urmă cu doar câteva luni, clujeanul Iacob Altman şi-a lansat lucrarea ştiinţifică intitulată „Regionalizarea", în care propune un nou (al şaselea) model de regionalizare existent pe plan mondial. Aplicând acest nou sistem României, Altman a ajuns la concluzia că varianta optimă pentru ţara noastră ar fi împărţirea în şase regiuni.

Cu toate acestea, în acest moment, nu se întrevăd prea multe şanse ca proiectul reorganizării administrativ-teritoriale a României să devină prea curând realitate. Amintim că proiectul regionalizării a fost cel mai aproape de realizare în 2013, dar a sucombat odată cu scindarea USL, deoarece s-a pierdut majoritatea parlamentară de două treimi necesară revizuirii Constituţiei fără de care înfiinţarea regiunilor ca noi unităţi administrativ-teritoriale este imposibilă. Existenţa majorităţii parlamentare de două treimi imediat după alegerile parlamentare din 2012 a fost o raritate şi, din păcate, a ţinut foarte puţin.

În condiţiile actualului echilibru de forţe dintre PSD şi PNL practic e imposibil de format o asemenea majoritate parlamentară altfel decât prin alierea celor două partide. Dacă acum patru ani „imposibila iubire" PNL-PSD a fost posibilă datorită existenţei unui duşman comun, Traian Băsescu şi PDL, în acest moment nu mai există un astfel de catalizator al reîmpăcării celor doi mari adversari politic.

Indiferent care din cele două mari structuri politice va forma din toamnă guvernul, e puţin probabil ca celălalt partid, intrat în opoziţie, să dea vreo mână de ajutor revizuirii Constituţiei sau regionalizării României, în condiţiile în care aceste două ipotetice realizări majore vor fi contabilizate electoral de partidul aflat la guvernare. Tocmai de aceea, în acest moment, pare extrem de improbabilă coalizarea, după alegerile din toamnă, a unei majorităţi parlamentare necesare înfăptuirii acestui deziderat.