Cererea DNA în cazul ministrului Rovana Plumb a ajuns la Camera Deputaţilor

Cererea DNA în cazul ministrului Rovana Plumb a ajuns la Camera Deputaţilor
Cererea DNA în cazul ministrului Rovana Plumb a ajuns, miercuri, la Camera Deputaţilor, Biroul Permament urmând să se reunească pentru a lua act de solicitarea justiţiei şi pentru a o transmite Comisiei juridice, au declarat surse guvernamentale.

Potrivit Regulamentului, după ce este primită, cererea este discutată Biroul Permanent şi, ulterior, trimisă Comisiei juridice pentru a întocmi un raport, care va fi supus votului plenului.

Procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, a cerut sesizarea Camerei Deputaţilor în cazul cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de Rovana Plumb, fost ministru al Mediului şi Schimbărilor Climatice la data faptei, în legătură cu săvârşirea complicităţii la abuz în serviciu, în dosarul în care este vizat şi vicepremierul Sevil Shhaideh, referitor la trecerea ilegală a unei părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel în administrarea CJ Teleorman.

 

Comenteaza