Candidații PNL Cluj la alegerile parlamentare. Un ministru și un consilier local deschid cele două liste, dar sunt și surprize

Candidații PNL Cluj la alegerile parlamentare. Un ministru și un consilier local deschid cele două liste, dar sunt și surprize

Surprinde lipsa senatorului Marius Nicoară, reîntors în PNL de la ALDE, care nu mai prinde loc eligibil. De remarcat puterea pe care o are în PNL Cluj fostul primar PSD din Turda, Cristian Matei, care a primit "în gestiune" poziția 4 pe lista de la Camera Deputaților și va decide singur cine candidează pe acel loc. În pole position este fostul deputat PSD Cristina Burciu, dar mai pot apărea surprize.

Organizația PNL Cluj parcurge în aceste zile pașii pentru stabilirea candidaților la alegerile pentru Senatul României şi Camera Deputaţilor, din 6 decembrie.

Potrivit surselor ZIUA de CLUJ, Radu Moisin, actual consilier local și fost primar interimar, va ocupa prima poziție la Senat pe listele PNL Cluj, urmat de primarul orașului Huedin, Mircea Moroșan.

La Camera Deputaților, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, este primul pe lista liberalilor din județul Cluj, urmat de Sabin Sărmaș, fost consilier local, actual președinte al Autorității pentru Digitalizarea României.

Lista PNL Cluj pentru Senat (locuri eligibile)

1. Radu Moisin
2. Mircea Moroșan (primar Huedin)

PNL Camera Deputaților (locuri eligibile)

1. Adrian Oros (ministrul Agiculturii)
2. Sabin Sărmaș (președinte Autoritatea pentru Digitalizare)
3. Sorin Moldovan (actual deputat de Cluj)
4. Cristina Burciu (sau un alt candidat din Turda, decis de Cristian Matei)
5. Ovidiu Cîmpean (director de dezvoltare în Primăria Cluj-Napoca)

Ținând cont de voturile obținute la alegerile locale recent încheiate, PNL consideră drept eligibile cinci locuri de deputat și unul de senator. Depunerea cererilor de candidatură continuă în PNL Cluj până marți. Ulterior, va fi organizat un birou executiv județean care va stabili ordinea candidaților. Lista va fi apoi trimisă la București pentru validare, așa că nu este exclus să apară surprize.

Comenteaza