Cine sunt cei trei noi judecători ai Curţii Constituţionale. Dorneanu, ales preşedinte

Cine sunt cei trei noi judecători ai Curţii Constituţionale. Dorneanu, ales preşedinte
Cei trei noi judecători ai Curţii Constituţionale – Livia Stanciu, Attila Varga şi Marian Enache – au depus miercuri jurământul de învestitură în faţa preşedintelui Klaus Iohannis.

Valer Dorneanu a fost ales preşedinte al Curţii Constituţionale. ''Am fost ales cu majoritate de voturi'', a declarat acesta la finalul şedinţei CCR.

Dorneanu a fost ales în 2013 judecător al Curţii Constituţionale a României din partea Camerei Deputaţilor, la propunerea PSD. Anterior a fost adjunct al Avocatului Poporului (în perioada 2010-iunie 2013 ) şi secretar general adjunct Camera Deputaţilor, între aprilie 2009 şi octombrie 2010. Dorneanu a ocupat şi funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, timp de patru ani (2000-2004).

Cei trei noi colegi ai lui Valer Dorneanu sunt Livia Stanciu, Attila Varga şi Marian Enache.

Livia Stanciu, fosta preşedintă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost numită pe 9 iunie, prin decret prezidenţial, de către Klaus Iohannis, judecător la Curtea Constituţională pentru un mandat complet de nouă ani. Ea îl înlocuieşte pe Augustin Zegrean, numit în 2007 de către preşedintele de atunci, Traian Băsescu.

Attila Varga, fost deputat UDMR, a fost numit judecător CCR pentru următorii nouă ani de către Camera Deputaţilor, la propunerea UDMR şi cu votul PSD. El îl înlocuieşte pe judecătorul Tudorel Toader, numit în 2007 de Camera Deputaţilor, la propunerea PNL.

Cel de-al treilea judecător care vine la Curtea Constituţională este fostul deputat UNPR Marian Enache, numit din partea Senatului, cu voturile PSD şi UDMR. El îl înlocuieşte pe Valentin Zoltan Puskas, numit în 2007 tot de Senat, la propunerea UDMR. Numirea lui Enache a fost contestată la CCR de senatorii liberali pe motiv că nu a fost susţinut la vedere de niciun grup parlamentar, dar Curtea a respins sesizarea acestora pe 29 iunie.

Astfel, PSD va avea nu mai puţin de trei judecători nominalizaţi: Valer Dorneanu, fost deputat social-democrat, numit de Camera Deputaţilor în 2013; Maya Teodoroiu, numită de Senat în februarie 2015, după demisia judecătorului Toni Greblă, acuzat de corupţie; Marian Enache, fost deputat FSN, PDSR şi PSD, numit de Camera Deputaţilor pe 8 iunie 2016.

La rândul lor, liberalii pierd un judecător, după ce în locul lui Tudorel Toader, nominalizarea a făcut-o UDMR, cu susţinerea PSD, ALDE şi UNPR. Judecători constituţionali nominalizaţi de PNL mai rămân doi: Ştefan Minea, profesor de drept din Cluj-Napoca, numit de Camera Deputaţilor în 2010, şi Mona Pivniceru, fost ministru al Justiţiei în perioada USL, numită de Senat în iunie 2013.

UDMR îşi păstrează locul la Curte, după ce în locul lui Valentin-Zoltán Puskás, maghiarii au reuşit să-l impună pe Attila Varga, fost deputat al Uniunii din 1992 până în 2012. În schimbul sprijinului pe care l-au primit de la social-democraţi pentru numirea propriului om la Curtea Constituţională din partea Camerei Deputaţilor, maghiarii au susţinut propunerea PSD pentru un post de judecător constituţional din partea Senatului.

Odată cu această reînnoire a Curţii Constituţionale, preşedintele Klaus Iohannis a făcut şi el prima numire de judecător, în persoana fostei preşedinte a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Livia Stanciu. Astfel, în vreme ce Klaus Iohannis are un singur judecător numit la Curte, doi dintre oamenii numiţi de către fostul şef al statului Traian Băsescu sunt încă în funcţie: Petre Lăzăroiu, numit în 2010, şi Daniel Morar, fostul şef al DNA, numit în 2013.

Preşedintele Klaus Iohannis le-a transmis miercuri celor trei noi judecători ai Curţii Constituţionale să contribuie la ''conturarea CCR ca un pol de stabilitate în arhitectura constituţională a statului'' printr-o activitate cu standarde cât mai înalte de profesionalism şi independenţă.

"Urez succes în activitate judecătorilor constituţionali care au depus jurământul. Vă doresc tuturor să contribuiţi la conturarea CCR ca un pol de stabilitate în arhitectura constituţională a statului inclusiv prin jurisprudenţă clară, coerentă şi predictibilă. Vă îndemn să aveţi permanent ca reper standarde cât mai înalte de profesionalism şi independenţă. Am toată convingerea că veţi onora cu demnitate magistratura care vă este încredinţată'', a fost mesajul şefului statului.

El a subliniat că îndatorirea Curţii Constituţionale este de a proteja şi promova statul de drept şi democraţia constituţională cu scopul ultim de a asigura protecţia drepturilor fundamentale ale cetăţenilor.

''În cei 25 de ani de când există, Curtea Constituţională s-a dovedit eficientă în promovarea valorilor fundamentale consacrate de Constituţie. Ea a contribuit la explicarea şi punerea în aplicare a unor principii de bază ale constituţionalismului modern, cum ar fi cooperarea loială între autorităţile publice, protejarea cetăţenilor de orice ameninţări la adresa drepturilor şi libertăţilor lor şi, mai ales, întărirea integrităţii şi a transparenţei în viaţa politică. Deseori, Curtea a fost un facilitator pentru racordarea sistemului normativ şi chiar a vieţii publice din România la valorile şi principiile juridice promovate în spaţiul european şi internaţional'', a mai afirmat Iohannis.

 

Etichete
Comenteaza