Cioloș, replică pentru Cîțu: „Până duminică, PNL știe unde să ne găsească”

Cioloș, replică pentru Cîțu: „Până duminică, PNL știe unde să ne găsească”
| Foto: news.ro

Premierul desemnat Dacian Cioloş a anunţat, vineri, că rămâne determinat să propună un Guvern în Parlament săptămâna viitoare şi a făcut un apel la PNL să nu fugă de responsabilitate.

Declarația liderului USR vine după ce Florin Cîțu l-a trimis la PSD și AUR să facă o majoritate și să formeze noul guvern.

"Din păcate, am constatat şi astăzi că PNL refuză deocamdată o negociere cu premierul desemnat de preşedintele Klaus Iohannis şi nu pot să fac decât un apel la responsabilitate pentru că România are nevoie de un Guvern. USR rămâne în continuare determinat să propună până la începutul săptămânii viitoare un Guvern în Parlament.

Duminică avem şedinţa Consiliului Naţional în care aprobăm programul de guvernare şi lista Guvernului, până duminică, dacă PNL este interesat de discuţii, ştie unde să ne găsească în cazul în care au alte idei de a găsi formule împreună, acum şi nu mai târziu, pentru că oamenii nu aşteaptă. Noi vom merge până la capăt şi vom oferi un Guvern cu puteri depline", a afirmat Cioloş, potrivit Agerpres.

Premierul desemnat a spus că va merge "până la capăt" cu mandatul pe care îl are. "Ne asumăm responsabilitatea până la capăt", a transmis preşedintele USR, care a evidenţiat că are un mandat şi va face un program de guvernare şi o echipă.

Întâlnirea dintre premierul desemnat, Dacian Cioloş, şi liderii PNL, UDMR şi minorităţilor naţionale care urma să aibă loc vineri a fost anulată, după decizia conducerii PNL de a-i solicita preşedintelui USR să negocieze cu PSD şi AUR pentru formarea majorităţii necesare învestirii Guvernului.

Comenteaza