Cîţu, invitat la audieri în Comisiile economică şi de buget din Senat. Invitaţiile din 10 şi 15 iunie le-a ignorat

Cîţu, invitat la audieri în Comisiile economică şi de buget din Senat. Invitaţiile din 10 şi 15 iunie le-a ignorat
| Foto: Andreea Alexandru

Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, este invitat luni, pentru a treia oară, la audieri, de către Comisiile economică şi de buget din Senat.

Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitaţi pagina principală ZIUA DE CLUJ

Tema audierii vizează "derularea Programului IMM Invest România, strategia de administrare a datoriei publice, programul de convergenţă 2020, perspectiva negativă generată de scăderea veniturilor bugetare ca urmare a contracţiei economice din ultimele luni, aplicarea prevederilor art. 48 din Legea nr. 5/2020 a bugetului de stat pe anul 2020", scrie Agerpres.

Comisiile de specialitate din Senat l-au invitat pe 10 şi 15 iunie la audieri pe ministrul Cîţu, dar acesta nu a venit, motivând agenda încărcată.

Preşedintele Comisiei economice din Senat, Daniel Zamfir, a solicitat Biroului permanent al Senatului să-l informeze pe premierul Ludovic Orban că ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, şi preşedintele Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), Cristian Valeriu Păun, au lipsit de la şedinţele comisiilor de specialitate ale Senatului, unde au fost invitaţi.

Preşedintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, a declarat că va lua legătura telefonic cu ministrul Finanţelor Publice, pentru a stabili o dată la care să fie audiat în Comisiile de specialitate ale Camerei superioare a Parlamentului, anunţând că în caz contrar se va adresa printr-o scrisoare premierului Ludovic Orban.

"Am atras atenţia reprezentantului Guvernului prezent la discuţiile din Biroul permanent, domnul secretar Săpunaru, să-l informeze pe premierul Orban. Voi lua şi eu legătura cu ministrul de Finanţe, în aşa fel, prin dialog cu preşedintele Comisiei, să stabilească o dată la care poate fi audiat. (...) Dacă acest lucru nu va fi posibil, o să facem o scrisoare premierului Orban pentru a găsi, totuşi, formule de cooperare, în aşa fel încât, atunci când o comisie spune că cineva trebuie să fie prezent, să fie prezent", a afirmat Cazanciuc, pe 22 iunie.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza