Ciucă explică cum a rămas UDMR în afara guvernării. „Aici a ieșit din joc tot ceea ce însemna puterea noastră de a oferi”

Ciucă explică cum a rămas UDMR în afara guvernării. „Aici a ieșit din joc tot ceea ce însemna puterea noastră de a oferi”

Nicolae Ciucă a spus miercuri că PNL a fost de acord să cedeze Ministerul Energiei către UDMR, înțelegerea fiind ca și PSD să cedeze un minister.

 

„PNL a avut ca primă opțiune rămânerea în protocol (pentru ca UDMR să rămână la guvernare - n.r.). În momentul în care nu s-a putut să se rămână în protocol, s-a ales opțiunea ca fiecare dintre celelalte două partide, PNL și PSD, să ofere un minister UDMR-ului. Când a fost vorba ce poate să ofere PNL - și a fost și solicitarea UDMR pentru Ministerul Dezvoltării -, a fost Ministerul Energiei, minister pe care l-am dat. Și aici a ieșit din joc tot ceea ce însemna puterea noastră de a oferi și deschiderea la dialog”, a explicat Nicolae Ciucă miercuri.

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat marți că, în urma negocierilor pentru viitorul guvern, formațiunea sa a fost de acord să renunțe la Ministerul Dezvoltării, cerând în schimb două ministere, al Energiei și al Mediului. Conform listei de miniștri prezentată de liderii PSD și PNL, ambele ministere aparțin liberalilor.

 

Comenteaza