CJ Cluj are un nou vicepreşedinte. Care sunt priorităţile acestuia

CJ Cluj are un nou vicepreşedinte. Care sunt priorităţile acestuia
Consilierii judeţeni au reuşit să aleagă joi, din a doua încercare, un nou vicepreşedinte al forului administrativ judeţean.

Singurul candidat pentru funcţia de vicepreşedinte a Consiliului Judeţean Cluj a fost liberalul Călin Tuluc, care a obţinut 26 de voturi pentru şi doar şase împotrivă, în timp ce patru voturi au fost anulate. 

La precedenta încercare de alegere a vicepreşedintelui, petrecută la şedinţa ordinară din luna octombrie, Tuluc primise abia 17 voturi pentru. De data aceasta liberalii s-au mobilizat, nu au mai avut absenţe şi au convins şi alţi aleşi judeţeni să voteze candidatul lor. De altfel, joi, au fost prezenţi toţi cei 36 de consilieri judeţeni, lucru mai rar întâlnit. 

Călin Tuluc a fost susţinut, se pare, pe lângă liberali, de consilieri de la UDMR, PMP, independenţi şi chiar unii de la PSD sau UNPR, ţinând cont de faptul că au fost doar şase voturi împotrivă. 

Postul de vicepreşedinte a devenit vacant la sfârşitul lunii septembrie, prin demisia fostului vicepreşedinte liberal Horaţiu Cătărig. 

Călin Tuluc este avocat, a fost ales consilier judeţean în anul 2012 pe listele PDL, iar în urma unificării dintre PDL şi PNL a devenit liderul consilierilor liberali din forul judeţean.

„Funcţia o s-o preiau în momentul în care o să fie semnată hotărârea de către preşedinte, probabil săptămâna viitoare. Ca şi priorităţi, în măsura în care voi primi atribuţii, conform legii preşedintele trebuie să-mi delege atribuţii directe, o să vedem atunci, raportat la acele atribuţii care îmi vor fi oferite. Dacă ar fi să am un drept de decizie sau de influenţare, eu aş opta pentru patru direcţii care eu cred că ar trebui lucrat asupra lor, în primul rând trebuie gândită şi identificată o soluţie rapidă alternativă la Sistemul de management al deşeurilor, o soluţie care arde pe toată lumea, în special pe cei din afara municipiului Cluj-Napoca, avem o restanţă, Cluj Arena care trebuie rezolvată până la urmă, avem problemele de comunicare între aparatul tehnic din consiliul judeţean şi o parte din executiv şi instituţiile din subordinea consiliului judeţean, aţi văzut şi discuţiile cu aeroportul şi bineînţeles discuţiile pentru bugetul anului viitor", a declarat noul vicepreşedinte al forului judeţean, Călin Tuluc.

Comenteaza