Clujeanca Adriana Săftoiu, noul purtător de cuvânt al PDL

Clujeanca Adriana Săftoiu, noul purtător de cuvânt al PDL
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, astăzi, că i-a propus fostului deputat PNL Adriana Săftoiu, fost purtător de cuvânt al Preşedinţiei în primul mandat al preşedintelui Traian Băsescu, să devină purtător de cuvânt al PDL, iar aceasta a acceptat.

El a făcut această declaraţie răspunzând unei întrebări înainte de şedinţa BPN al PDL.

Blaga a precizat că subiectul va fi discutat în şedinţa Biroului Permanent Naţional al PDL.

Preşedintele PDL a subliniat că Adriana Săftoiu este membru al partidului.

De asemenea Vasile Blaga a negat faptul că numirea Adrianei Săftoiu în funcţia de purtător de cuvânt al PDL ar putea fi un gest de frondă faţă de Traian Băsescu, având în vedere că aceasta a fost consilier prezidenţial în primul mandat de preşedinte al lui Traian Băsescu.

Adriana Săftoiu a mai fost purtător de cuvânt al PD, între 2001 şi 2004, iar în perioada 2005 - 2007, la începutul primului mandat de preşedinte al lui Traian Băsescu, a fost consilier prezidenţial pe probleme de comunicare.

Adriana Săftoiu a demisionat la 28 martie 2007 de la Cotroceni, declarând că motivele sunt de natură personală: "E doar o măsură administrativă. Rămân în continuare un susţinător al politicii şi proiectelor lui Traian Băsescu".

Demisia Adrianei Săftoiu a avut loc la zece zile după ce soţul ei, Claudiu Săftoiu, a demisionat din funcţia de director al SIE.

După o perioadă, Adriana Săftoiu a devenit membru PNL, ajungând deputat al acestei formaţiuni, postură din care a criticat în unele rânduri anumite decizii ale preşedintelui Băsescu. În unele ocazii, acesta i-a replicat.

Vasile Blaga a câştigat, recent, un nou mandat în fruntea PDL, victoria sa fiind contestată de Elena Udrea, dar şi de preşedintele Băsescu. Şeful statului a anunţat, la scurt timp după declararea oficială a lui Blaga drept preşedinte PDL, că se desparte de acest partid.

 

Etichete
Comenteaza