Clujeanul Andrei Marga: Contrafaceri, desfigurări și aduceri aminte

Clujeanul Andrei Marga:  Contrafaceri, desfigurări și aduceri aminte

"E firesc ca în preajma sărbătorilor să ne bucurăm. Dar e la fel de firesc să ne întrebăm cum se răsfrânge în jur ceea ce sărbătorim..."

Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitaţi pagina principală ZIUA DE CLUJ

"E firesc ca în preajma sărbătorilor să ne bucurăm. Dar e la fel de firesc să ne întrebăm cum se răsfrânge în jur ceea ce sărbătorim – nașterea lui Isus Cristos și pragului pe care l-a creat în istoria omenirii – și să reflectăm la ce ar putea fi viața fiecăruia.

Răspunsul, în peisajul ce ne înconjoară, nu este consolator. La o simplă privire, chiar cei care se filmează pentru televiziune când merg la Biserică par străini de etica iubirii și dreptatea raportată la Dumnezeu.

Bunăoară, în loc să prezinte bilanțuri responsabile (comparându-le, de ce nu, cu ce au făcut alții) și proiecții ale viitorului pline de grijă pentru cetățeni, decidenții actuali transmit falsuri și vederi mărginite. Prea departe de buna credință!

“Președintele” a prezentat “realizările” mandatului său, fără a putea invoca vreuna specifică. Acei ziariști europeni, care observau că așa ceva nu există, aveau de fapt dreptate. Culmea, el pretinde că a împiedicat scoaterea României de pe linia prooccidentală și proeuropeană! Puteam crede că este doar o exagerare, dacă ar fi spus-o cineva cu un aport distinct la integrarea euroatlantică. Nu este cazul.

 Fapt este că pretenția “președintelui” de a fi salvat direcția României este o contrafacere, căci nimeni nu a cerut scoaterea țării de pe ruta prooccidentală, proeuropeană. Nu există nici o probă! 

“Președintele” toarnă, apoi, verzi și uscate despre cinci ani de fapt pierduți de România, ca urmare a nepregătirii și derapajelor sale ce nu au de a face cu democrația. Aceasta, în vreme ce alte țări din regiune au urcat necontenit.

Dar el nici nu pare a înțelege realitățile. Ca un exemplu, în invocata declarație de la Sibiu, sub formulări subtile, s-a dat, de fapt, drum liber Europei cu multiple viteze, la care Germania, Franța, Irlanda și alte țări nu au renunțat, cum au și declarat imediat.

Nu mai stărui asupra metehnei – “afirmă orice, dar nu te obosi cu aducerea probelor” – sau asupra recursului repetat al „președintelui” la chimie pentru a-i stigmatiza pe cei de altă opinie (“toxici”). I s-ar putea aplica lejer lui însuși procedeul și limbajul, numai că cineva cultivat știe că ambele vin din „tehnici” propagandistice de mult compromise.

Până și aniversările majore ale ultimilor doi ani – Centenarul, un secol de universitate românească la Cluj și, recent, trei decenii de la începutul revoluției din 1989, de la Timișoara – “președintele” le-a transformat în bătălie de prost gust și le-a desfigurat. Destul să observăm ce a lăsat în urmă și ce a declarat.

În pofida a ceea ce era de așteptat la Centenar, de exemplu, aproape nimic durabil nu a rămas în urmă, precum în alte țări sau la alte aniversări. Nu a fost capacitate de a da vreun proiect major – decidenții actuali fiind fără idei și încă obsedați de socoteli meschine. “Oficial” au livrat proiecte inexistente, dacă nu cumva s-o găsi, între timp, cineva să le scrie, și mai ales discursuri colorate de ură, în care, lipsind civismul, se distrug oportunități.

Destui cetățeni ai României își spun justificat: “ajunge cu ura!”.  Desigur, ajunge și cu amatorismul la decizii! Ajunge cu înlocuirea rațiunii de stat cu șiretenie rurală!  Ajunge și cu propaganda pentru imaturi. Ajunge, după ani de discreditare “oficială”, pictarea țării ca loc al sălbăticiei, în care ar trebui un vătaf!

Sunt vechi învățături ale istoriei care ne spun că toate acestea nu duc departe. Nu este posibilă democrația când un minim moral lipsește. Ura o face imposibilă. Fără integritate nu a ieșit niciodată mare lucru.

 Dacă s-ar pune întrebarea: câte alternative mai bune nu au fost distruse? Nu ar fi timpul ca și pe aceste meleaguri să se ajungă la o democrație curată, la decidenți cultivați și dedicați interesului public, în locul falsurilor și desfigurărilor continue din partea unor veleitari, datorită cărora normalizarea în civilitate se amână de la un mandat la altul?

Fiindcă a devenit greu să faci acceptate adevăruri care contează doar prin ele însele, îi reamintesc pe cei care au conceput schimbarea regimurilor din Europa Centrală și Răsăriteană din jurul anilor 90. Aceștia au arătat convingător că “acei factori care erau necesari și suficienți pentru a provoca colapsul sau transformarea de la sine a unui regim autoritar s-ar putea să nu fie necesari și nici suficienți pentru a instaura un alt regim – cel mai puțin o democrație politică” (Guillermo O’Donnell, Philipp Schmitter, Transitions from Authoritarian rule. Tentative Conclusions about  Uncertain Democracies, Johns Hopkins University Press, Baltimore and London, 1986, p.65). Altfel spus, mijloacele care exclud cetățeni, în contextul înlăturării unui regim, se înlocuiesc neapărat, dacă se vrea democrație, cu mijloacele care integrează cetățenii. Nu este altă cale spre democrație decât democratizarea la lumina zilei.

Văzând comportamentul decidenților din România de azi, care, în loc să încurajeze democratizarea, trăiesc din pretexte de a prelungi trecutul, te întrebi: oare România nu a trecut, totuși, de tranziție? Mai trebuie ea ținută cu fața spre trecut, amputând-o de construcție și viitor, pe care alte țări le-au asumat energic și cu profit?..."

Continuare..

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza