Clujeanul Valentin Jucan, ales vicepreședinte al CNA! Ce obiective are

Clujeanul Valentin Jucan, ales vicepreședinte al CNA! Ce obiective are
| Foto: facebook.com/valentinalexandru.jucan

Valentin-Alexandru Jucan, fost purtător de cuvânt al CJ Cluj, a fost ales, în urmă cu două zile, vicepreședinte al Consiliul Național al Audiovizualului (CNA).

Maria Monica Gubernat a fost propusă, în şedinţa de joi, de membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului, pentru funcţia de preşedinte al organismului, iar Valentin Alexandru Jucan a fost ales vicepreşedinte.

Astăzi (joi - n.red.), colegii mei din Consiliul Național al Audiovizualului mi-au acordat votul de încredere pentru poziția de vicepreședinte al Consiliului.

• Le mulțumesc încă o dată și îi asigur că voi duce la bun sfârșit toate proiectele asumate, așa cum am făcut și până acum.

• Modernizarea C.N.A., educația media, relațiile externe instituționale, sunt priorități ale mandatului meu.

• Radiodifuzorii se pot baza pe aceeași deschidere, implicare și onestitate din partea mea”, a transmis clujeanul.

Valentin Jucan a fost purtător de cuvânt al Consiliului Județean Cluj în perioada mai 2018 – octombrie 2020, iar membru CNA este din 2012.

Comenteaza