Clujeanul Vasile Dîncu, învestit ca ministru al Apărării de ziua sa: „Ne-ar plăcea ca statul român să fie la nivelul la care se află instituţia militară”

Clujeanul Vasile Dîncu, învestit ca ministru al Apărării de ziua sa: „Ne-ar plăcea ca statul român să fie la nivelul la care se află instituţia militară”
| Foto: facebook.com/vasilesebastiandincu

Senatorul social-democrat a fost învestit, joi, în funcția de ministru al Apărării. Vasile Dîncu a împlinit, în 25 noiembrie 2021, vârsta de 60 de ani.

Abonează-te pe   Poza noua 31.03.2021
Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitează pagina principală ZIUA DE CLUJ

Președintele Consiliului Național al PSD, a afirmat, marţi, la audierile din Parlament, că i-ar plăcea ca statul român să fie la nivelul la care se află instituţia militară naţională în prezent.

"Aş vrea să spun că Armata României se află în acest moment în ceea ce priveşte modernizarea ca instituţie, prin decizii, pregătire profesională, implicare în societate, relaţii internaţionale, mult peste alte componente ale societăţii. Ne-ar plăcea ca întreg statul român să fie cel puţin la nivelul la care în acest moment se află instituţia militară din România", a afirmat Dîncu, potrivit Agerpres.

Parlamentarul clujean a vorbit şi despre implicarea României în NATO. "E uşor să îţi pui insigna NATO la rever sau să scrie în CV că ai făcut foarte multe simpozioane sau ai fost la cursurile NATO, dar cred că pe noi ne defineşte şi ceea ce facem", a transmis senatorul PSD.

Potrivit acestuia, România are "atâta Apărare câţi bani" are.

Vasile Dîncu a subliniat că în privinţa achiziţiilor militare va trebui găsită o formulă pentru offset "funcţională", adăugând că în acest domeniu este nevoie de "mai mult curaj" la negocieri.

Sociologul s-a referit şi la nevoia de personal militar superior estimărilor. "Au fost făcute într-o perioadă de pace acele estimări. (...) În Germania se discută că este nevoie de efective diferite, de un număr mare, dar e vorba şi de calitate, de alt tip de formare", a punctat ministrul propus.

Totuşi, a arătat Dîncu, "despre stagiul militar obligatoriu nu se discută în acest moment", deşi sunt ţări care abordează, în alte formule, acest lucru.

"Dar, nu este cazul la noi. (...) Nu cred că avem în acest moment analize care să ne spună că este nevoie de acest lucru. Este nevoie de o resursă umană mai diversificată şi mai bine formată", a explicat senatorul.

În opinia sa, în prezent, există "un paradox" în ceea ce priveşte pensiile militarilor. "Avem foarte multe inechităţi în sistem", a menţionat Dîncu, care a completat că pensiile militare nu trebuie raportate la contribuţie.

"Nu cred că pensiile din sistemul militar trebuie acordate pe contributivitate, tocmai pe acest principiu că ei nu pot să facă alte activităţi în afară de această activitate şi statul poate să compenseze", a arătat senatorul PSD de Cluj.

Vasile Dîncu a primit aviz favorabil în comisiile parlamentare de specialitate reunite pentru funcţia de ministru al Apărării, iar joi a depus jurământul și a preluat portofoliul de la Apărare.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza