Clujenii guvernului din umbră al PDL VIDEO

Clujenii guvernului din umbră al PDL VIDEO
Ca şef de departament, Alin Tişe este unul dintre cei care vor selecta „miniştrii", dar ar putea şi candida pentru un portofoliu.

Fost premier interimar, punte între cabinetele Boc şi Ungureanu, fostul liberal Cătălin Predoiu nici n-a intrat bine în PDL că a fost promovat ca numărul doi în partid (prim-vicepreşedinte) şi însărcinat cu constituirea guvernului din umbră. Clujul, ca toate celelalte organizaţii, va propune mai multe nume de „miniştri", „secretari de stat" şi „subsecretari de stat".

Vicepreşedintele PDL, senatorul Alin Tişe va fi unul dintre cei care vor selecta membrii cabinetului-fantomă. „În Consiliul Naţional de Coordonare s-a votat un regulament privind constituirea şi funcţionarea guvernului din umbră. Comisiile de specialitate, departamentele partidului vor nominaliza miniştrii, secretarii de stat şi subsecretarii de stat, vom încerca să facem structuri ministeriale complete, astfel încât în anii în care vom fi în opoziţie să ne profesionalizăm oamenii, pentru ca, atunci când vom prelua guvernarea, să avem o echipă foarte bine pregătită. În aceşti ani vom face opoziţie, vom face proiecte şi viziuni alternative, pe care le vom prezenta oamenilor prin ţară", a explicat Tişe.

Ca şef de departament, el va participa direct la selecţia membrilor „cabinetului" Predoiu. „Practic, eu coordonez patru ministere: Interne, Administraţie, Dezvoltare şi Justiţie. Am trimis circulare tuturor organizaţiilor, cărora le-am cerut să ne trimită propuneri cu cei care doresc să intre în acest guvern-fantomă. E posibil ca anul acesta să finalizăm selecţia şi să avem echipa completă. Sunt convins că vor fi mai multe persoane din Cluj, pentru că suntem printre cele mai puternice organizaţii din ţară. Personal, voi face tot posibilul să fie cât mai mulţi clujeni", a afirmat Tişe. El nu exclude posibilitatea să se înscrie chiar el în cursa pentru un minister. „E posibil să mă înscriu şi eu în competiţie pentru un post de ministru, în fond orice om politic şi doreşte o asemenea demnitate. E greu de spus acum ce portofoliu voi alege, dar cred că cel mai bine mi s-ar potrivi Administraţia sau Dezvoltarea", a declarat Tişe.

Preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda, spune că, nu există, deocamdată, o listă cu nume de clujeni pentru echipa lui Predoiu. „E prematur, deocamdată abia am lansat în discuţie acest subiect. Va exista o evaluare internă şi, desigur, există multe persoane din PDL Cluj care ar putea intra într-un guvern din umbră. Avem foarte mulţi oameni capabili, mulţi foşti şefi de servicii deconcentrate, mulţi oameni cu experienţă în administraţie. N-aş vrea să dau nume, pentru că sunt foarte mulţi şi nu vreau să omit pe cineva", a declarat Buda. Educaţia pare a fi portofoliul rezervat democrat-liberalilor clujeni. Trei miniştri a trimis PDL Cluj la Bucureşti: Mircea Miclea, Mihail Hărdău şi Cătălin Baba, toţi coordonând acelaşi portofoliu. Până şi fostul premier Emil Boc a asigurat, la un moment dat, interimatul la ministerul Educaţiei.

Comenteaza