Clujul în războiul preşedinţilor în PSD
- Scris de Valentin Malaescu
- 09 Dec 2010, 00:35
- Politica
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
Fostul şi actualul şef al partidului se acuză reciproc de minciună privind evenimentele din urmă cu un an. Lupta pare, însă, inegală.
În disputa Ponta-Geoană, PSD Cluj se poziţionează strategic. Deşi recunosc că nu ştiu de partea cui este adevărul, majoritatea social-democraţilor clujeni fac scut în jurul actualului şef şi îl condamnă pe cel vechi. Vasile Dâncu e încercat de compasiune pentru Geoană.
Acuzat într-o scrisoare semnată de 26 de parlamentari şi şefi de organizaţii că a îndrăznit să spună că Ponta i-ar fi sugerat să mintă în privinţa celebrei vizite la Vântu, Geoană pare a fi în pragul suspendării din partid. Printre semnatarii scrisorii figurează şi preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan. El îşi interpretează semnătura de pe “scrisoarea celor 26” ca pe o chemare la unitate în jurul preşedintelui.
“Toată lumea trebuie să înţeleagă că în aceste momente partidul are nevoie de unitate, iar preşedintele ales la congres, Victor Ponta, trebuie susţinut de toată lumea, pentru a putea face din PSD un partid câştigător al viitoarelor alegeri locale, parlamentare, europarlamentare şi prezidenţiale. Consider că unele decizii ale lui Mircea Geoană nu ajută partidul în îndeplinirea acestui deziderat. Pentru mine e de neînţeles, România are probleme grave, şi el e preocupat de ce a fost acum un an. Geoană a avut o şansă foarte mare, nevalorificată, dar nu din vina lui Ponta, a mea, a partidului sau a alegătorilor. Când a candidat la preşedinţie, l-am susţinut toţi. La fel, acum trebuie susţinut preşedintele Ponta, de toată lumea”, a explicat Lăpuşan. El evită însă să aprecieze care dintre cele două părţi spune adevărul în privinţa evenimentelor de acum un an. Şeful social-democraţilor clujeni nu cere sancţionarea lui Geoană. “Nu vreau sancţionarea nimănui, vreau doar ca toţi să înţeleagă că avem un singur mare duşman, PDL, şi trebuie să fim uniţi în această luptă pentru a o câştiga”, a declarat Lăpuşan.
Mult mai radical este şeful organizaţiei municipale, Mircea Jorj. “În loc să-şi canalizeze energiile pentru efortul comun de înlăturare a PDL de la putere, el pare să aibă o agendă personală şi mici mize individuale. Chiar dacă e Mircea Geoană, şi el trebuie să respecte deciziile partidului şi funcţiile în partid. Să nu uite că eşecul lui la alegeri a fost eşecul întregului popor şi vina pentru pierderea alegerilor îi revine în exclusivitate. Dacă nu înţelege toate aceste lucruri, atunci să-şi asume plecarea din PSD, altfel prevederile statutului i se aplică şi lui. Eu sunt pentru o sancţiune aspră. Mircea Geoană aduce mari deservicii de imagine PSD şi cred că trebuie să plece”, a spus Jorj. El spune că nu se regăseşte printre semnatarii scrisorii, pentru că a aflat de ea din presă. “N-am ştiut de scrisoare, Remus Lăpuşan nu mi-a spus de ea, dar îmi asum public întreg conţinutul scrisorii”, a afirmat Jorj.
În schimb, senatorul Alexandru Cordoş e mai rezervat. “Acea scrisoare au semnat-o mai mult preşedinţii de organizaţii judeţene, eu n-am avut nici o discuţie pe acest subiect, dar cert este că aceste lucruri nu fac bine partidului şi ne distrag de la preocupările mult mai importante pe care le avem acum, cu CAS-ul, cu Legea pensiilor. În privinţa evenimentelor de acum un an, aflate în discuţie, nu le comentez pentru că n-am fost implicat”, a spus Cordoş. El sugerează că Geoană n-ar trebui sancţionat. “E greu de spus dacă se impune îngrădirea libertăţii de exprimare. Personal, n-am fost niciodată de acord cu îngrădirea libertăţii de exprimare în partid, dar subscriu la necesitatea respectării deciziilor luate şi a disciplinei de partid”, a afirmat Cordoş.
Fost strateg-şef al PSD, sociologul Vasile Dâncu apreciază că Geoană este cel care greşeşte în aceste momente. “Văd că Geoană face greşeli ciclice. La aniversarea vizitei la Vântu, încearcă să-şi deconteze o greşeală, punându-l pe actualul preşedinte al partidului într-o situaţie penibilă. Nu reuşeşte, pentru că treaba purtătorului de cuvânt - rol pe care îl juca Ponta la acea vreme - este tocmai să-ţi atragă atenţia ce să spui şi ce să nu spui, iar asta n-are nici o legătură cu moralitatea. Problema lui Geoană este că de multe ori a avut un program paralel cu partidul şi cu Victor Ponta, de aceea i s-a şi impus acea silenzio stampa. Asta ar fi trebuit să-i dea de gândit. Eu l-am acuzat pe Iliescu atunci când l-a făcut prostănac, dar acum m-aş fi aşteptat să iasă o vreme din vizibilitatea maximă, ca peste câţiva ani să poată reveni ca un politician cu experienţă, pentru că e recuperabil, e tânăr, a avut o carieră onorabilă de diplomat. Dar lupta cu preşedintele partidului e o mare greşeală, pentru că n-are nici o şansă. Actualul preşedinte poate fi bătut doar de viitorul preşedinte, în nici un caz de fostul preşedinte. În mod normal, ar fi trebuit să găsească un dialog cu Ponta, iar Ponta ar fi trebuit să-l atragă în echipa sa, pentru că i-ar fi fost util. A generat un conflict când nu există nici o miză, pentru că nu sunt alegeri, şi din care are numai de pierdut, la fel şi partidul. Toată lumea pierde, e o greşeală impardonabilă”, a comentat Dâncu.
Totuşi, el apreciază că Geoană n-ar trebui sancţionat. “Sper că Biroul Permanent Naţional va avea înţelepciunea să nu dea amploare acestui scandal, să lase lucrurile aşa. Pe de altă parte, e foarte greu să gestionezi o înfrângere cum a suferit Geoană, aproape că am o compasiune pentru el”, a afirmat Dâncu.
DISTRIBUIE
Comenteaza